Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2015 Dorohoi 022

Între „neodihna” și „zbuciumul” pregătirii concertului aniversar dedicat împlinirii a trei decenii de activitate artistică și culturală continuă a Orchestrei „Mugurelul” de la Clubul Copiilor Dorohoi, mentorului Orchestrei, prof. Marcel Dupu, i-a venit ideea de a așterne pe hârtie gândurile, istorisirile celor care au colaborat, care fac parte, care apreciază folclorul românesc. Astfel a luat naștere monografia Orchestrei „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi la cei 30 de ani de cultură, creație și folclor.

Structurată pe capitole, lucrarea se vrea a fi un document „cu greutate” atât pentru cititorii cărora lectura textului le-ar face măcar tot atâta bine, cât bine le-a făcut lu „scrierea” lui, celor care și-au intersectat viața cu Orchestra. Parcurgându-i rândurile, putem vedea cum s-a format, cum a crescut și a ajuns pe cele mai înalte culmi fenomenul „MUGURELUL”, cum s-au îmbinat activitățile educaționale nonformale desfășurate la Palatul Copiilor Botoșani și Clubul Copiilor Dorohoi cu cele ale Asociației „Mugurelul”, cum prin dăruire, profesionalism, seriozitate și foarte multă muncă, generații de tineri au avut șansa să fie formați, educați și mulți dintre ei să dezvolte o carieră în domeniul artistic.

Monografia se adresează unor categorii largi de cititori de la profesorul de muzică interesat de actul cultural, până la elevul care aspiră să devină membru al acestei formații, reprezentând un aport dorohoian remarcabil, la șirul aparițiilor editoriale, un liant al culturii.

„Cartea aduce în spațiul public, înnobilarea copiilor prin cântec, edificarea, desăvârșirea, dragostea și fascinația pentru aceștia, descoperirile muzicale pe care ei le-au făcut posibile, tandrețea, transformările de profunzime ale personalității soliștilor care au mers pas la pas, cu succesul și performanța, cât și modul aproape neverosimil în care evenimentele din cele trei decenii, s-au succedat strălucitor, la nivel național și internațional, colabirările cu oameni ai scenei împătimiți de împliniri înalte, personalități ale vieții cultural tradiționale și nu numai, care s-au intersectat cu „traseul” orchestrei de-a lungul celor 30 de ani.” declară dirijorul Orchestrei „Mugurelul”, prof. Marcel Dupu.

Lansarea s-a realizat în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Mugurelul” de către prof. Cornelius Drescanu. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

2015 Dorohoi 022
DorohoiNews.ro, 29-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.06.2015 la 20:22

imi place

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro