Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti va avea loc la Dorohoi în perioada 26-28 august 2016. Acest eveniment este organizat de Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), în parteneriat cu Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Centrul Naţional de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT).

Programul Festivalului

Vineri, 26 august
orele 8:00-10:30
-Amenajarea standurilor și avizarea produselor meșteșugărești de către specialiștii etnografi prezenți la Festival.
orele 11:00
Deschiderea oficială:
-Cuvânt de salut din partea oficialităților și a organizatorilor;
-Înmânarea diplomelor de participare unora dintre meșterii populari;
-Primirea, în cadru festiv, a unor meșteri în Asociația Meșterilor Populari din Moldova și înmânarea carnetelor de membru;
-Primirea ca membri de onoare ai Asociației Meșterilor Populari din Moldova a unora dintre reprezentanții instituțiilor administrative dorohoiene.
orele 11:00-20:00
-Prezentarea şi desfacerea produselor meşteşugăreşti.
orele 11:30 – 12:30 și 15:30 – 17:30
-Demonstrații de măiestrie ale unora dintre meșterii populari.
Sâmbătă, 27 august
orele 9:00-20:00
-Prezentarea şi desfacerea produselor meşteşugăreşti;
orele 11:30 – 12:30 și 15:30 – 17:30
-Demonstrații de măiestrie ale unora dintre meșterii populari.
Duminică, 28 august
orele 9:00-17:00
-Prezentarea şi desfacerea produselor meşteşugăreşti.

Meşteri invitaţi

Lemn

Preot Ioniță Vasile, Dumbrăveni – Suceava
Cramariuc Florin, Suceava
Apalaghiei Marcel și Sonia, Hulub - Dângeni - Botoșani
Pașaniuc Sorin, Hlincea - Ciurea - Iași
Ciuc Mihai, Iași
Neamțu Vasile, Nemțișor - Neamț
Sahlean Liviu, Frasin - Suceava

Industrie casnică

Zoițanu Maria, Ungureni - Botoșani
Cojocaru Aurica, Ungureni - Botoșani
Hojbotă Veronica, Mănăstirea Humor - Suceava
Hojbotă Adriana, Mănăstirea Humor - Suceava
Pavăl Emanuela, Plopeni - Suceava
Todici Maria, Pipirig - Neamț
Otavă Maria, Izvoarele - Neamț
Kovacs Istvan, Sf. Gheorghe - Covasna

Prelucrarea pielii

Ciubotărița Constantin, Joldești - Botoșani
Dudanu Vasile, Suseni - Grumăzești -Neamț
Gavriliu Cristian, Suceava
Ilioaia Ioan, Ruginoasa - Iași

Icoane, pictură și sculptură naivă

Martin Constantin, Dorohoi - Botoșani
Mihoreanu Lăcrămioara, Botoșani
Moldovan Virgil, Mănăstirea Humor - Suceava
Tofan Mircea și Mariana, Huși - Vaslui
Popovici Cătălin-Marius, Grințieșul Mare - Ceahlău - Neamț
Acasandrei Valentina și Liviu, Iași

Leacuri din plante

Radu Costel, Măgurele – Prahova

Împletituri

Matraș Valentin, Vorona - Botoșani
Ciocârlan Elena, Ștefan cel Mare - Neamț
Neculai Matei, Iași
Zoltani Dănilă, Sighișoara - Mureș

Ceramică

Iacinschi Eusebiu, Botoșani
Pașcaniuc Dumitru, Marginea - Suceava
Mocanu Marcel, Braniștea - Galați

Ouă încondeiate

Uhrenciuc Valentina, Moșna - Iași
Nistor Celica, Suceava

Măşti

Țugui Gheorghe, Vorona - Botoșani
Stan Dănuță, Zăicești - Botoșani
Ciocârlan Vasile, Ștefan cel Mare - Neamț

Podoabe

Vasiliu Maria, Târgu Neamț - Neamț
Vîlcu Vasile, Iași
Gheorghian Elena, Suceava
Pal Melinda, Sf. Gheorghe - Covasna

Produse culinare

Neculai Ana, Văratec - Neamț
Onu Andrei, Bascov - Argeș
Ceaușescu Nicolae, Curtea de Argeș - Argeș
Imre Fabian, Corund - Harghita

Prelucrarea osului

Zofotă Gheorghe, Gura Humorului –Suceava
Kis Daniel, Sf. Gheorghe - Covasna

În contextul exploziei kitsch-ului, într-o societate în care graniţa dintre obiectul de artă populară şi cel de proastă calitate tinde să se şteargă, instituţiile abilitate să vegheze la păstrarea tradiţiei meşteşugăreşti autentice sunt mai mult decât obligate să intervină. În acest sens, o binevenită oportunitate este şi organizarea, cu mult succes, a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti de la Dorohoi (devenit, după trei ediţii, o manifestare de referinţă în Moldova).

„Considerăm că Festivalul de aici este deja o bună ocazie pentru relansarea şi cunoaşterea unor meşteşuguri extrem de puţin cunoscute, precum şi un util schimb de experienţă între meşterii din zonele Dorohoi şi Botoşani (majoritatea prea puţini cunoscuţi în spaţiul românesc!) şi cei din celelalte judeţe ale Moldovei şi României sau chiar din Republica Moldova, meşteri grupaţi de peste un deceniu în AMPM.

De asemenea, socotim că Festivalul va fi un bun prilej pentru reflectarea identităţii naţionale prin costumele populare şi prin produsele meşterilor populari. Subliniem şi faptul că prin acest gen de manifestări, iniţiatorii şi organizatorii îşi îndeplinesc şi o datorie de ordin moral-sufletească faţă de moşii şi strămoşii noştri comuni. În sfârşit, vizitatorii vor regăsi la Festival un „muzeu” viu, dinamic, intenţia organizatorilor fiind ca unii meşteri (lemnari, olari, iconari, împletitori ş.a.) să facă demonstraţii.

Ca şi la primele ediţii, intenţionăm să aducem, din nou, la Dorohoi circa 40 de meşteri şi creatori populari din întreaga ţară, dintre care 10 să fie din fostul judeţ Dorohoi şi din actualul judeţ Botoşani, tocmai în ideea de a stimula şi motiva în primul rând meşterii populari din zonă. Participanţii urmează să ilustreze, ca şi la ediţiile anterioare, următoarele domenii ale meşteşugurilor tradiţionale: prelucrarea artistică a lemnului; mobilier rustic; industria casnică (port popular şi textile tradiţionale); olărit şi ceramică decorativă; icoane şi pictură naivă; încondeierea ouălor; împletituri din nuiele, papură şi sfoară; prelucrarea pielii; prelucrarea osului; podoabe şi bijuterii; instrumente muzicale populare; confecţionarea măştilor; confecţionarea păpuşilor din pănuşi de porumb; leacuri din plante; artă decorativă; preparate culinare tradiţionale ş.a.

Ca noutate, e posibil, în după amiaza zilelor de vineri şi sâmbătă, să avem în incinta Festivalului o fanfară tradiţională din zona Dorohoiului, care să anime şi să potenţeze atmosfera tradiţională creată deja de meşterii populari.”, au declarat organizatorii festivalului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Festivalul Tradiţiilor Meşteşugăreşti
DorohoiNews.ro, 25-08-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro