Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

harry-ilan

Organizația PSD Botoșani a anunțat astăzi că secretarul de stat în Ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Harry Ilan Laufer ajunge miercuri la Botoșani pentru a participa la dezbaterile publice organizate de parlamentarii social-democrați privind programul „Start-up Nation România” și „Legea prevenției fiscale”.

Cele două consultări la care au fost invitați tineri care vor să-și dezvolte o afacere precum și antreprenori și reprezentanții firmelor de pe plan local va avea loc la Prefectura Botoșani, în sala de ședințe Nicolae Iorga, de la ora 14.00 și de la ora 16.00. Prima întâlnire va fi dedicată dezbaterilor privind programul guvernamental prin care tinerii primesc de la stat 200.000 de lei pentru deschiderea unei afaceri noi, iar a doua întrevedere va fi consultarea pe tema proiectului de lege privind prevenția fiscală.

„Am ținut foarte mult să vină domnul Harry Ilan Laufer la Botoșani pentru că este cel care a redactat o mare parte a acestui program. De aceea, cred că această consultare publică va fi primul pas pentru clarificarea condițiilor pe care fiecare tânăr antreprenor trebuie să le îndeplinească. Apoi, cei care vor să aplice au timp să redacteze proiectele de afaceri și să trimită documentele la Ministerul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat până pe 1 mai când încep înscrierile oficiale în acest proiect. Fac apel la toți tinerii botoșăneni care vor să dezvolte un business pe plan local să vină la dezbaterile publice pe care le vom organiza în această săptămână la Botoșani”, a declarat deputatul Răzvan Rotaru.

„Ca membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci mi-am asumat promovarea legii prevenției fiscale în județul Botoșani. Am transmis mai multe întrebări autorităților centrale care vor fi implicate în activitățile de prevenție fiscală pentru a identifica problemele cu care s-au confruntat până în prezent agenții economici. Astfel, vom putea implementa mecanismele prin care antreprenorii să cunoască toate procedurile legale la timp și nu vom mai ajunge în situația de a face erori care să fie sancționate de instituțiile administrației publice centrale sau locale. Este important ca la această consultare publică să participe cât mai mulți oameni de afaceri de pe plan local pentru a ne transmite observațiile lor cu privire la acest proiect de lege promovat de Guvernul PSD-ALDE”, a arătat Marius Budăi.

„Prioritatea mandatului meu de președinte al Organizației PSD Botoșani constă în respectarea promisiunilor pe care ni le-am asumat față de botoșăneni. Prioritățile județului nostru și ale botoșănenilor fac parte din programul național de guvernare al PSD. Împreună cu colegii mei voi face tot ce va ține de mine pentru a promova proiectele privind creșterea veniturilor pentru toate categoriile sociale, scăderea taxelor și realizarea de investiții în infrastructura locală de drumuri, școli și spitale. Voi discuta cu fiecare ministru în parte pentru a-l chema la Botoșani să rezolve problemele semnalate de cetățeni”, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

harry-ilan
DorohoiNews.ro, 20-03-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro