Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

anaf

Firmele NU vor mai fi sancționate de ANAF și alte organe de control fără să fi fost prevenite și îndrumate, potrivit noii legi a prevenţiei. Anunţul a fost făcut de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat remis presei.

Firmele din România nu vor mai putea fi sancționate automat de organe de control ale statului, cum sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sau Inspectoratul Teritoral de Muncă (ITM), ci numai dacă societățile vor fi fost prevenite și îndrumate să își remedieze neregulile iar acestea nu se vor fi conformat într-un termen stabilit.

Modificările apar în noua Lege a prevenției, după cum a informat, joi, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat remis StartupCafe. Guvernul a luat notă, în ședința de joi, de stadiul elaborării viitoarei Legi a prevenției.

Viitoarea lege a prevenției ar urmă să fie aprobată de Guvern până pe 23 februarie 2017, însă pentru a inta în vigoare va mai fi nevoie de adoptarea în Parlament, promulgarea de către președintele Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit MMACA, scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

„Această lege va obligă autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit" subliniază Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Viitoarea lege a preventiei ar urma sa se aplice pentru sanctiunile prevazute de urmatoarele reglementari:

- Codul fiscal,
- Codul de procedura fiscala,
- Legea securitatii si sanatatii in munca,
- Codul muncii,
- Legea privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca,
- Legea contabilitatii,
- Legea dialogului social, Legea privind infiintarea si dezvoltarea IMM-urilor,
- Legea privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri,
- Legea privind ucenicia la locul de munca,
- Hotararea de Guvern privind registrul general de evidenta a salariatilor.

In schimb, vor fi prevazute exceptii de la aplicarea legii preventiei in cazurile in care:

- Exista un pericol pentru constatarea situatiei fiscale;
- Exista un pericol grav si iminent de accidentare pentru salariati;
- Se utilizeaza munca nedeclarata sau a minorilor.

„Legea preventiei nu se aplica, de exemplu, pentru sanctiunile prevazute pentru munca la negru, respectiv pentru primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, sanctiunea fiind amenda de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoana identificata. In acest caz nu va fi admis sistemul preventiei deoarece s-ar ajunge la incurajarea muncii nedeclarate, prin nesanctionarea acestei fapte" - mai subliniaza ministerul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

anaf
DorohoiNews.ro, 14-01-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro