Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Percheziţii la contrabandiștii de ţigări

La data de 23.12.2016, poliţiştii din orașul Ștefănești și cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești, au efectuat nouă percheziții la locuințele unor persoane bănuite de infracţiuni din sfera contrabandei.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, pe raza comunelor Dobârceni, Durnești, Manoleasa, Mihălășeni şi Ripiceni.

În urma acestora, au fost găsite în locuinţele celor nouă persoane, 2.880 țigarete (144 pachete) cu timbru de acciză Republica Moldova sau de provenienţă duty free, băutură spirtoasă de provenienţă duty free şi 1.758 bucăți obiecte pirotehnice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitartea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfiurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provind din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia şi orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

De asemenea, tot la data de 23.12.2016, poliţiştii Secției Rurale 3 Hlipiceni au efectuat două percheziții la locuințele a două persoane, de 68 de ani și respectiv 66 de ani, ambele din comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani.

În urma activităţilor, au fost găsite 7.040 de ţigarete (352 de pachete) toate cu timbru de acciză Republica Moldova.

De asemenea, la una dintre locuinţe, au fost găsite 180 de articole pirotehnice (petarde). La aceeaşi persoană, a fost găsită suma de 19.660 lei, 200 euro și 27 lei moldovenești, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Totodată, s-a constatat că persoana respectivă administrează o societate comercială, care are însă activitatea suspendată din 31.08.2016 până în anul 2019. În magazin și magazia aferentă au fost găsite mai multe produse alimentare, băuturi alcoolice, răcoritoare și produse industriale, a căror proveniență nu a putut fi dovedită acestea fiind expuse și oferite spre comercializare.

Au fost identificate și mai multe documente ale societății, precum și diferite notițe cu privire la persoanele cărora li s-au valorificat bunuri (caiet de datorii).

În cauze continuă ceercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Percheziţii la contrabandiștii de ţigări
DorohoiNews.ro, 26-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro