Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gradinita Corlateni01

Micuții preșcolari de la Grădinița cu Program Normal nr 1 Corlăteni, împreună cu doamna lor educatoare: Gabriela Palamariu au sărbătorit 1 Iunie la Școala „Ion Pillat” cu grupa a IV-a-prof. educator Tatiana Teliban și prof. educator Elena Bostan.

Când eram mici, aşteptam, cu sufletul la gură, ziua de 1 Iunie. Şi nu pentru cadouri, pentru că nu de fiecare dată primeam mare lucru, ci pentru că o simţeam ca pe o zi specială, o zi pe care o împărţeam şi cu alţi copii. Era o celebrare a copilăriei, a verii, a prieteniei. Şi acum iubim ziua de 1 Iunie. Pentru că ne putem îmbrăţişa proprii copii, că le putem spune „La mulţi ani!” şi cât de mult înseamnă ei pentru noi.

Copiii ştiu să-şi dăruiască, unii altora, dragoste şi jucării şi bomboane şi flori şi desene, felicitări și baloane. Noi, adulţii, să-i privim senini, să ne bucurăm de inocenţă, să intrăm în jocurile lor şi să uităm, chiar şi pentru câteva ore doar, de tot ce înseamnă viaţa cu toate ale ei mai puţin bune.

„Vis de copil” așa a fost începutul, unul încrezător plin de emoții rostit de elevii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) în activitatea organizată pentru întâmpinarea în stil plăcut a Zilei Copilului. Aceștia s-au comportat firesc în activitate și au dovedit că sunt de fapt la fel ca ceilalți: „Copil ca tine sunt și eu”,  spun o poezie și cântă cu emoții, așteaptă cu înfrigurare reacții de simpatie din partea audienței. Am continuat împreună la realizarea machetei „Lacul  lebedelor”, am oferit desene și felicitări, ne-am jucat și am servit tort, cu greu însă ne-am despărțit.

Prin gingăşia lor, acești copii „ce nu-și cunosc părinții” sunt ușor de iubit. Nu poţi să nu-i iubeşti! Calitatea sufletului copilului este nealterat. Sinceritatea şi puritatea lor ne-a impresionat. Voia bună, surâsul gingaş al lor, talentul și bucuria cu care ne-au primit și ne-au surprins plăcut va rămîne veșnic în amintirea noastră, prin lucrările realizate. Mulțumim doamnei prof. Tatiana Teliban repectiv prof Elena Bostan, care au reușit să ne inspire pe toți, drept dovadă au organizat această activitate dedicată copiilor și muncii lor.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gradinita Corlateni01Gradinita Corlateni02Gradinita Corlateni03Gradinita Corlateni04Gradinita Corlateni05
DorohoiNews.ro, 03-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro