Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gala Excelentei in Educatie

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Mihaela Huncă, a anunțat că Gala Excelenței în Educație va avea loc în acest an, chiar dacă proiectul de hotărâre privind organizarea acestui eveniment, prin care trebuiau alocate și fondurile pentru premierea elevilor și cadrelor didactice, nu a fost aprobat, din lipsă de cvorum la ședința de Consiliu Local.

Gala va avea loc marți, 15 decembrie, începând cu ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Șefa IȘJ a precizat că premiile financiare vor fi susținute de oameni de afaceri, dar și de persoane fizice.

„Considerăm că această gală este o sărbătoare pentru învățământul botoșănean și nu putem lăsa să depindem de unul sau celălalt. Există foarte multe persoane în județul Botoșani care apreciază educația, apreciază performanța în educație astfel că împreună cu aceste persoane IȘJ va organiza marți, 15 decembrie, Gala Excelenței în Educație. Sunt oameni care după ce s-a întâmplat în Consiliul Local mi-au dat telefon și mi-au spus că nu au putut să lase să fie împroșcat cu noroi, să neglijăm aceste merite ale copiilor. Această sărbătoare nu are culoare politică, învățământul botoșănean nu are culoare politică. El este pentru toți copiii, indiferent din ce familii provin. Gestul nu mi-a plăcut. Cine susține învățământul botoșănean, cine apreciază munca și truda elevilor și cadrelor didactice se pot alătura IȘJ", a spus Mihaela Huncă.

În cadrul Galei Excelenței în Educație vor fi premiați aproape 200 de elevi care au obținut rezultate remarcabile la concursurile și olimpiadele la care au participat, dar și profesorii care i-au îndrumat. Sursa: stiri.botosani.ro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Gala Excelentei in Educatie
DorohoiNews.ro, 08-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Anunțurile în ziare sunt eficiente?
- Absolut!
- Ieri am publicat un anunț în ziar „Căutăm paznic” și astăzi am fost deja jefuiți.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate IBĂNEȘTI. Mai multe relații ...

Angajăm ajutor de bucătar

Angajăm ajutor de bucătar
SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar, cu sau experiență. Mai multe relații la telefon: 0742914731

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren intravilan în Broscăuți

Vând teren intravilan în Broscăuți
Vând teren intravilan în comuna Broscăuți, Dorohoi, 1314 mp. Preț negociabil. Telefon: ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, semidecomandat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, semidecomandat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, în spatele Școlii 5, semimobilat și utilat. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro