Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_20

Prima seară a spectacolului „Carnavalul zăpezii”, ediţia a XVIII-a, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi şi Asociaţia „Mugurelul”, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi cu sprijinul Primăriei municipiului Dorohoi, alături de Casa Municipală de Cultură, Grădinița cu P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi și Asociația „Mugurelul”, a fost dedicată folclorului, datinilor şi obiceiurilor de iarnă.

Într-un decor specific sărbătorilor de iarnă, au evoluat, joi, 15 decembrie 2016: Orchestra mică, Orchestra „Mugurelul” și Grupul vocal „Mugurelul” sub conduceerea muzicală a prof. Marcel Dupu, dar și formațiile de dansuri populare „Firicelul”, „Alunelul”, „Brâulețul” și „Mugurașii” sub atenta îndrumare a instructorului, prof. Constantin Dicu.

Programul de obiceiuri a fost prezentat de invitații speciali în spectacol, Ansamblul de datini și obiceiuri „StejăreluL”al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” - instructor:  prof. Leonid Enea.

Cei prezenți la acest eveniment au putut viziona o expoziție organizată de cercurile „Pictură-Desen” și „Matematică aplicată în tehnică de calcul”, lucrări excutate sub îndrumarea profesorilor Mihaela-Laura Bolohan, Maria Antal și Iuliana Mîndrescu.

„Și această ediție a „Carnavalului Zăpezii” a fost un succes, spectatorii, prezenți în număr mare, au aplaudat prestația celor peste 300 de artiști. A fost o manifestare a performanței și competențelor dobândite. Mulțumim tuturor celor care au oferit daruri copiilor și transmit din suflet, "Sărbători binecuvântate!”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor Dorohoi.

Mulțumiri alese pentru darurile oferite tuturor copiilor participanți la cea de-a XVIII-a editie a „Carnavalului Zăpezii”:
- D-lui Dorin Birta, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, pentru dulciurile atât de apreciate de copii;
- D-lui primar Dorin Alexandrescu pentru bunăvoința de a oferi și în acest an pachetele pentru cei 300 de copii;
- Protopopiatului Dorohoi și Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți pentru colăceii tradiționali;
- Familiei Dorina și Nicu Vasilică care au dăruit mere tuturor copiilor;
- D-lui ing. Constantin Puiu de la Pepiniera „Grădina verde” care a făcut cadou un brăduț, simbol al vieții veșnice și al sărbătorilor de Crăciun.

Au apreciat și aplaudat momentele artistice ale evenimentului, prof. Paula Gavriluță, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și prof. Anișoara-Doinița Dupu, directorul Grădiniței cu P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi.

Întregul eveniment a fost prezentat de eleva Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Andra Ignat. (C. B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_20Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_01Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_02Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_03Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_04Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_05Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_06Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_07Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_08Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_09Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_10Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_11Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_12Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_13Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_14Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_15Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_16Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_17Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_18Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_19Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_21Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_22Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_23Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_24Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_25Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_26Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_27Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_28Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_29Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_30Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_31Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_32Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_33Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_34Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_35Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_36Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_37Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_38Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_39Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_40Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_41Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_42Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_43Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_44Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_45Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_46Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_47Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_48Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_49Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_50Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_51Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_52Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_53Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_54Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_55Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_56Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_57Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_58Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_59Carnavalul Zapezii 2016_Folclor_60
DorohoiNews.ro, 17-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro