Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi Proiect Erasmus002

În perioada 21-28 ianuarie 2017, un număr de trei cadre didactice și patru elevi de la Seminarul Teologic  Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi a luat parte la prima activitate de învățare, predare și formare, organizată de I.I.S.S. „Carlo Maria Carafa" Mazzarino, Italia, în cadrul Proiectului Erasmus+ „Little towns - big history - great opportunities” număr de referință 2016-1-PL01-KA219-026451_4 derulat în perioada 2016-2018.

Au participat câte patru elevi și trei profesori din fiecare școală parteneră în proiect din Cipru, Spania și Polonia.

Elevii au putut lua contact direct cu cultura si tradițiile țării gazdă deoarece au fost invitati să petreacă șase zile în sânul familiilor elevilor italieni. Programul activităților a inclus vizitarea liceului din Mazzarino, participarea la câteva ore de curs în cadrul cărora elevii și profesorii au discutat despre sistemele educaționale ale țărilor partenere în proiect.

Elevii italieni au organizat un flash mob în care toate țările participante și-au prezentat costumele tradiționale specifice zonei din care provin și drapelul național. Apoi fiecare țară a prezentat un dans tradițional, antrenându-i pe toți ceilalți participanți care au învățat câțiva pași de dans.

Toate școlile partenere au realizat o prezentare PPT în care au făcut cunoscută o personalitate istorică marcantă pentru orașul de unde provin. Elevii români l-au prezentat pe Ștefan cel Mare, ctitorul Bisericii „Sf. Nicolae” Dorohoi, inclusă în patrimoniul UNESCO.

Ca parte a activităților din proiect am efectuat o vizită de cercetare și documentare în orașul Mazzarino și împrejurimi care se va finaliza cu un test în cadrul următoarei vizite din Cipru din aprilie 2017. In cea de-a doua zi delegația a fost primită de primarul orașului Mazzarino unde s-au purtat discuții despre importanța promovării valorilor istorice ale orașelor mici ca mijloc de atragere a turiștilor, având ca scop final creșterea economic a zonei. Domnul primar a felicitat echipele de proiect pentru inițiativă și ne-a asigurat de tot sprijinul dumnealui.

Întâlnirea a fost un real succes. Toate activitățile propuse în proiect s-au desfășurat conform planificării. Elevii și ceilalți participanți în proiect și-au îmbunătățit cunoștințele de limba engleză, limba proiectului, și-au dovedit abilitățile de a lucra în echipă, au învățat lucruri noi despre cultura și istoria regiuniilor și a celorlalte țări partenere în proiect, au promovat cooperarea și toleranța. (Prof. Elena Chicoș)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Dorohoi Proiect Erasmus002Dorohoi Proiect Erasmus001Dorohoi Proiect Erasmus003Dorohoi Proiect Erasmus004Dorohoi Proiect Erasmus005Dorohoi Proiect Erasmus006Dorohoi Proiect Erasmus007Dorohoi Proiect Erasmus008Dorohoi Proiect Erasmus009Dorohoi Proiect Erasmus010Dorohoi Proiect Erasmus011Dorohoi Proiect Erasmus012Dorohoi Proiect Erasmus013Dorohoi Proiect Erasmus014Dorohoi Proiect Erasmus015Dorohoi Proiect Erasmus016
DorohoiNews.ro, 04-02-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.02.2017 la 20:00

Superb! Bravo!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro