Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 21

„Te caut Doamne-n fiecare floare,
Te caut Doamne-n fiecare om,
Te caut în suspin și-n alinare,
Te caut Doamne-n floarea de pe pom.
Te caut în surâsul de copil,
În mâna lui ce-Ți zugrăvește chipul
Și Te găsesc Iisuse blând, umil,
Venind spre noi luptându-te cu timpul.”
( Gabriela Munteanu)

Căutându-l pe Dumnezeu, s-au reunit indirect 325 de elevi și 95 de cadre didactice la cea de a II a ediție a Concursului Județean „DUMNEZEU, BISERICA ȘI EU".

Festivitatea de premiere a avut loc miercuri, 8 noiembrie 2017, la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din Hilișeu-Horia, după slujba religioasă oficiată cu ocazia hramului bisericii.

Concursul, inițiat de cadre didactice de la Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia în colaborare cu Parohia "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din localitate a avut ca scop manifestarea dragostei faţă de Dumnezeu şi Biserică, prin cultivarea sensibilităţii artistice dar și familiarizarea copilului cu spaţiul liturgic. Concursul a fost împărţit pe secţiuni: creaţii plastice (pictură, desen, fotografie) şi compuneri- text liric sau text narativ. În concursul coordonat de învățător Gabriela Munteanu, preot Țigănescu Mihai, profesori Ababei Angelica, Anton Daniela, Pompaș Iuliana, Temneanu Viorica, Ciocan Daniela, Oltean Lăcrămeoara, Nechifor Iulian Cătălin s-au înscris un număr de 60 de școli din 27 județe ale țării, 95 de cadre didactice și 325 de elevi cu vârste între 6- 14 ani.

Într-o lume copleșită de griji era nevoie de o astfel de activitate care să-l determine pe elev, pe profesor dar și pe părinte să se aplece cu dragoste asupra foii de hârtie și cu răbdare, pricepere, migală dar mai ales cu credință să creioneze chipul lui Dumnezeu, imaginea Bisericii din sat, să-și aștearnă gândurile și sentimentele izvorâte din dor de Dumnezeu.

Școli înscrise în concurs:
1. Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, jud. Botoșani
2. Școala Gimnazială Brădeanu, jud. Buzău
3. Școala Gimnazială „A. I. Cuza” Dorohoi, jud. Botoșani
4. Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, jud. Botoșani
5. Școala Gimnazială nr.1 Vârfu Câmpului, jud. Botoșani
6. Școala Profesională Corlățel, Jud. Mehedinți
7. Școala Gimnazială nr.3 Zimnicea, jud. Teleorman
8. Școala Gimnazială Șona, jud. Alba
9. Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, jud. Mureș
10. Școala Gimnazială Gherăseni, jud. Buzău
11. Școala Gimnazială „Prof. Ion Anghel” Luciu, jud. Buzău
12. Școala Gimnazială nr.3 Carei, jud. Satu Mare
13. Școala Gimnazială „Dumitru Udrescu”, com. Săpata, jud. Argeș
14. Liceul Teoretic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, jud. Maramureș
15. Școala Gimnazială „Alecu Russo” jud. Iași
16. Școala Gimnazială Zvoriștea, jud. Suceava
17. Școala Primară Mărunțișu - Costeștii din Vale, jud. Dâmbovița
18. Școala Gimnazială Balinț, jud. Timiș
19. Școala Gimnazială „A. I. Cuza” Roman, jud. Neamț
20. Școala Gimnazială nr. 1 Dumeni, jud. Botoșani
21. Școala Primară nr. 3 Dolina - Leorda, Jud. Botoșani
22. Școala Gimnazială nr.1 Nămoloasa, jud. Galați
23. Școala Gimnazială nr. 2 Cârtojani, jud. Giurgiu
24. Scoala Gimnazială Novaci jud. Gorj
25. Scoala Gimnazială Pociovaliștea jud Gorj
26. Școala Gimnazială Specială „Sfântul Stelian” Rădăuți, jud. Suceava
27. Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi, jud. Botoşani
28. Şcoala Gimnazială Alecu Ivan Ghilia, Şendriceni, jud. Botoşani
29. Şcoala Gimnazială nr. 2 Hilişeu-Crişan, jud. Botoşani
30. Şcoala Gimnazială nr. 3 Iezer, jud. Botoşani
31. Școala Gimnazială Sfinții Trei Ierarhi Hanul Conachi jud Galați
32. Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, jud. Brașov
33. Școala Gimnazială „Al. Vlahuță” Gugești, jud. Vrancea
34. Școala Primară Sălăgeni, jud. Suceava
35. Liceul „Petru Rareș” Feldioara, jud. Brașov
36. Școala Gimnazială „Prof. Gen. Ghe. Gheorghiu” Gologanu, jud. Vrancea
37. Școala Gimnazială nr. 1 Concești, jud. Botoșani
38. Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Șelimbăr, jud. Sibiu
39. Școala Gimnazială Poplaca, jud. Sibiu
40. Școala Gimnazială „Ghe. Hariton” Săhăteni, jud. Buzău
41. Școala Gimnazială Aluniș, jud. Cluj
42. Liceul Teoretic Buziaș, jud. Timiș
43. Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” Sighișoara, jud. Mureș
44. Școala Gimnazială Măgirești, jud. Bacău
45. Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași
46. Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia, jud. Constanța
47. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia, jud. Constanța
48. Colegiul Național „Ion Neculce” București
49. Școala Gimnazială Veștem, jud. Sibiu
50. Școala Gimnazială Raciu, jud. Dâmbovița
51. Școala Gimnazială nr.1 Gura Humorului, jud. Suceava
52. Școala Gimnazială Moldova-Sulița, jud. Suceava
53. Școala Gimnazială Slătioara, jud. Vâlcea
54. Școala Gimnazială Siminicea, jud. Suceava
55. Școala Gimnazială Lăcusteni, jud. Vâlcea
56. Școala  Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny” Constanța
57. Școala Gimnazială 23 „Constantin Brâncoveanu” Constanța
58. Școala Gimnazială nr. 1 Mogoșoaia, jud. Ilfov
59. Școala Gimnazială Filipeștii de Târg, jud. Prahova
60. Școala Gmnazială Brătășanca, jud. Prahova

Câștigători creație plastică:

CLASA PREGĂTITOARE
DESEN
Premiul I: Vlad Karina, Grădinița nr 18, Botoșani
Premiul II: Radu Alesia, Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” Sighișoara
Premiul III: Fulop Alessia, Gradinița nr.18, Botoșani
Mențiune:
Loghin Eduard, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți
PICTURĂ
Premiul I: Avasilichioaei Gabriel, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți
Premiul II: Tremură Vlad, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți
Premiul III: Nicula Arthur Valentin, Școala Gimnazială Șona, jud. Alba
Mențiune: Calu Darius, Școala Gimnazială Șona, jud. Alba
COLAJ
Premiul I: Andrieș Amalia, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți
Premiul II: Popescu Eduard, Școala Gimnazială Pociovaliștea, Gorj
Premiul III: Farcaș Sebastian, Școala Gimnazială Aluniș, Cluj
Mențiune: Pop Mihai și Filip Beniamin, Școala Gimnazială Aluniș, Cluj

CLASA I
COLAJ
Premiul I: Secară Bianca, Școala Gimnazială „A.I. Cuza” Roman, Neamț
Premiul II: Vasiliu Iasmina, Școala Gimnazială „A.I. Cuza” Roman, Neamț
PICTURĂ
Premiul I: Meșter Aina, Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, Mureș
Premiul II: Pruteanu Ecaterina, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Premiul III: Bălan Darius, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Mențiune: Murariu Sebastian, Școala Primară Sălăgeni
DESEN
Premiul I: Pop Andrei, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
Premiul II: Mureșan Alexia, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
Premiul III: Cociorva Alexandra, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
Mențiune: Grădinariu Andreea, Școala Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia” Șendriceni, Botoșani

CLASA a II a
DESEN
Premiul I: Enache Roxana, Școala Gimnazială Siminicea, Suceava
Premiul II: Bucovanu Florin, Școala Gimnazială Specială „Sfântul Stelian” Rădăuți, Suceava
Premiul III: Gemănar Ștefan Adrian, Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului, Suceava
Mențiune: Oltean Denisa, Școala Gimnazială „Ghe. Hariton” Săhăteni, Buzău
PICTURĂ
Premiul I: Cîrstea Veronica, Școala Gimnazială Raciu, Dâmbovița
Premiul II: Fandache Luiza, Școala Gimnazială Siminicea, Suceava
Premiul III: Pavăl Cosmin, Școala Gimnazială Sălăgeni
Mențiune: Radu Theodor, Școala Gimnazială Raciu, Dâmbovița

CLASA a III a
PICTURĂ
Premiul I: Cămară Antonie, Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, Mureș
Premiul II: Ciochină Elena Roxana, Școala Gimnazială nr. 3 Zimnicea, Teleorman
Premiul III: Birou Maria Camelia, Liceul Teoretic „Samuil Micu”Sărmașu, Mureș
Mențiune: Ciobanu Sînziana, Școala Gimnazială Sălăgeni
DESEN
Premiul I: Farcaș Maria, Liceul Teoretic „Samuil Micu” Sărmașu, Mureș
Premiul II: Stan Ștefan Florin, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani
Premiul III: Oltean Jasmine Georgiana, Școala Gimnazială Șona, Alba
Mențiune: Grigoriciuc Petru Nikolas, Școala Gimnazială „ Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani

CLASA a IV a
PICTURĂ
Premiul I: Sandu Anamaria, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani 
Premiul II: Golofca Bianca, Școala Primară Sălăgeni
Premiul III: Mardale Andreea, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia, Constanța
Mențiune: Gal Andra, Școala Gimnazială Poplaca, Sibiu
COLAJ
Premiul I: Muraru Bogdan, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Premiul II: Mihai Dragoș, Școala Brădeanu, Buzău
Premiul III: Moise Robert, Școala Brădeanu, Buzău
DESEN
Premiul I: Coșman Daria, Școala Primară Dolina, Leorda, Botoșani
Premiul II: Costandache Dumitru, Liceul”Petru Rareș” Feldioara, Brașov
Premiul III: Mitrofan Paula, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Mențiune: Vizitiu Iustin, Coșman Daria, Școala Primară Dolina, Leorda, Botoșani

CLASA a Va
DESEN
Premiul I: Catană Andrei, Școala Nr. 33 „Anghel Saligny” Constanța
Premiul II: Bejan Georgiana, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Premiul III: Petrea Andrei, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Mențiune: Agrosoae Daniel, Școala Gimnazială Concești, Botoșani
PICTURĂ
Premiul I: Alupoaie Amelia, Școala Gimnazială Concești, Botoșani
Premiul II: Bărbat Iliuță, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia, Constanța
Premiul III: Stan Andra, Școala Gimnazială Gherăseni, Buzău
Mențiune: Barsan Valentina, Școala Nr. 33 „Anghel Saligny” Constanța

CLASA a VI a
DESEN
Premiul I: Muraru Dragoș, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
PREMIUL II: Tiu Norris, Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” Constanța
Premiul III: Stratone Marian, Școala Gimnazială „Ghe. Hariton” Săhăteni, Buzău
Mențiune: Ivanovschi Raluca Daniela, Colegiul Național de Arta „Octav Băncilă” Iași
PICTURĂ
Premiul I: Bejenariu Oana, Școala Gimnazială nr. 2 Dumeni, Botoșani
Premiul II: Muller Beatrice-Elena, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Premiul III: Mocanu Teona, Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași
Mențiune: Manolache Bianca, Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași

CLASA a VII a
DESEN
Premiul I: Crihan Giorgiana, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Premiul II: Napa Florina, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Premiul III: Cernat Petru Marian, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Mențiune: Mocanu Emanuel, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
PICTURĂ
Premiul I: Ispas Denisia, Școala Gimnazială nr.1 NĂMOLOASA, GalaȚi
Premiul II: Lionte Eduard, Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia, BotoȘani
Premiul III: Baciu Clara, Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia, BotoȘani
Mențiune: Lungu Samuel, Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia, BotoȘani

CLASA a VIII a
DESEN
Premiul I: Muller Andra, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Premiul II: Muraru Petrea Bogdan, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
Premiul III: Tănasă Andreea, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
Mențiune: Dihoiu Andreea, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești, Vrancea
PICTURĂ
Premiul I: Buga Mihaela, Școala Gimnazială „Prof. Ion Anghel” Luciu, Buzău
Premiul II: Puhăcel Maria, Școala Gimnazială nr. 2 Dumeni, Botoșani
Premiul III: Dumitru Raul, Școala Gimnazială nr.1 Nămoloasa, Galați
Mențiune: Dănilă Mihai, Școala Gimnazială nr.1 Nămoloasa, Galați
PICTURĂ PE STICLĂ

Clasa PREGĂTITOARE
Premiu Special: Găzdag Daria, Școala Gimnazială nr.3 Carei, Satu Mare

CLASA a II a
Premiul I: Guță Timea, Școala Primară Găinușa-Săpata
Premiul II: Rădac Maria, Școala Gimnazială nr.3 Carei, Satu-Mare
Premiul III: Bădrăgan Luca Elvis, Școala Gimnazială Hilișeu-Crișan, Botoșani
Mențiune: Kovacs Maria, Școala Gimnazială nr.3 Carei, Satu-Mare

CLASA a VI a
Premiul I: Morariu Ana-Maria, Școala Gimnazială Șelimbăr, Sibiu

CLASA a VII a
Premiul I: Bărbat Natalia, Școala Gimnazială Șona, Alba
Premiul II: Cărbunaru Denisa, Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Anghel” Luciu, Buzău
Premiul III: Laslău Oana, Școala Gimnazială „Prof. Gen. Ghe. Gheorghiu” Gologanu
Mentiune: Ștefan Monica Romina, Școala Gimnazială „Prof. Gen. Ghe. Gheorghiu” Gologanu

CLASA a VIII a
Premiul I: Toma Simona Denisa, Școala Brădeanu, Buzău
Premiul II: MuȘat Liliana, Școala Gimnazială „Prof. Dr. Ioan Anghel” Luciu, Buzău
PICTURĂ PE PÂNZĂ
PREMII SPECIALE
CLASA a VI a: Gherco Damaris, Școala Gimnazială Veștem, Sibiu
CLASA a VIII a: Iuga Roxana, Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
PICTURĂ PE LEMN
CLASA a II a
Premiul I: Macovei Geanina Mădălina, Școala Gimnazială Hilișeu-Crișan, Botoșano
Premiul II: Meseșan Sara, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
Premiul III: Firisar Mihaela, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
Mențiune: Avășan Daria, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Maramureș
CLASA a III a
Premiul I: Cămară Antonie, Liceul Teoretic „Samuil Micu”Sărmașu, Mureș
Premiul II: Bălășică Ingrid, Liceul Teoretic „Samuil Micu”Sărmașu, Mureș
CLASA a VII a
Premiul I: Boubătrîn Elena Andreea, Școala Gimnazială „Prof. Gen. Ghe. Gheorghiu” Vrancea
CLASA a VIII a
Premiul special: Diaconu Laurențiu, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Constanța
SECTIUNEA CREAȚIE LITERARĂ
CLASA a II a
Premiul I: Grigore Sebastian, Școala Gimnazială „Dumitru Udrescu”
Premiul II: Stahi Alesia, Școala Gimnazială nr.1 Gura Humorului, Suceava
CLASA a III a
Premiul I: Moscaliuc Alexandru, Școala Primară Dolina, Botoșani
Premiul II: Salațig Laura, Școala Gimnazială Gherăseni, Buzău
Premiul III: Murusiac Valentin, Școala Gimnazială Moldova - Sulița, Suceava
Mențiune: Răileanu Petruța, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Medgidia
CLASA a IV a
Premiul I: Ielcean Andreea, Școala Primară Mărunțișu, Dâmbovița
Premiul II: Toma Mirabela, Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
Premiul III: Munteanu Vlad, Școala Primară Dolina, Botoșani
Mențiune: Maftei Luiza, Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, Botoșani
CLASA a Va
Premiul I: Iancu Gabriel Alexandru, Școala Gimnazială Șona, Alba
Premiul II: Landea Ștefan, Școala Gimnazială nr. 1 Concești, Botoșani
Premiul III: Ghiorghică Alexandra, Școala Gimnazială Poplaca, Sibiu
Mențiune: Cucurezeanu Milena-Ștefania, Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” Constanta
CLASA a VI a
Premiul I: Gheorghiescu Teona, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani
Premiul II: Craiovan Raluca, Școala Gimnazială Balinț, Timiș
Premiul III: Dorohoncian Petronela, Școala Gimnazială nr. 2 Dumeni, Botoșani
Mențiune: Adochiței Irina, Școala Gimnazială „Alecu Russo” Iași
CLASA a VII a
Premiul I: Carp Petruța Alexandra, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Botoșani
Premiul II: Onea Flavia, Școala Gimnazială Nămoloasa, Galați
Premiul III: Darie Maria Andreea, Școala Gimnazială Iezer, Botoșani
Mențiune: Mocanu Emanuel, Școala Gimnazială Măgirești, Bacău
CLASA a VIII a
Premiul I: Gîrțu Anamaria Adelina, Școala Gimnazială „A. I. Cuza” Dorohoi
Premiul II: Adăscăliței Andreea, Școala Gimnazială nr. 2 Dumeni, Botoșani
Premiul III: Moldoveanu Malvinia, Școala Gimnazială Brădeanu, Buzău
Mențiune: Calu Elisa Cosmina, Școala Gimnazială Șona, Alba
Premiul SPECIAL: Bițeanu Bucura Elena, Colegiul Național „Ion Neculce” București ( clasa a IX a).

Lucrările, copleșitoare ca număr, deosebite prin mesajul pe care îl transmit ne dau puterea să credem că acest concurs va avea o viață lungă și se va bucura an de an de și mai mult succes.
Felicităm pe această cale elevii și cadrele didactice implicate, cadrele didactice coordonatoare și pe părintele paroh Mihai Țigănescu!

„Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu sunt și Eu în mijlocul lor"
„Noi suntem Biserica atunci când împreună ne rugăm și ne împărtășim de la un singur Potir” patriarhul Kiril. (coordonator educativ, prof. Gabriela Munteanu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 21Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 02Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 03Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 04Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 05Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 06Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 07Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 08Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 09Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 01Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 13Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 25Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 10Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 11Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 12Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 14Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 15Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 16Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 17Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 18Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 19Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 20Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 21Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 22Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 23Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 24Concurs Dumnezeu Biserica si Eu 26
DorohoiNews.ro, 10-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro