Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

petarde

Poliţia Română continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În perioada 22 noiembrie 2017 – 05 ianuarie 2018 poliţiştii botoşăneni desfăşoară pe raza întregului judeţ o acţiune în scopul verificării în perioada sărbătorilor de iarnă 2017/2018, a legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu obiecte pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice.

Astfel, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Scopul acţiunii este ca, prin activităţile desfăşurate de poliţişti pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice în perioada sărbătorilor de iarna 2017/2018, gradul de siguranţă al cetăţeanului să fie unul crescut.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

NU este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

petarde
DorohoiNews.ro, 07-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.12.2017 la 18:58

LA BROSCAUTI BUBUIE ASTIA IN CONTINUU....

Publicitate





Farmacia Magistra Dorohoi - Campanie „Serviciu de măsurare a vârstei arteriale”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

ARINIS - Gura Humorului

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi
1. Spațiu Comercial în Olinescu, în suprafață de 35 mp, ideal pentru fast food, fornetti, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!
SC Remus Prestige International SRL angajează pentrul punctul de lucru Dorohoi: - șofer-manipulator ...

SC angajează mecanici auto

SC angajează mecanici auto
SC angajează mecanici auto pentru un service. Relații la telefon: 0756471154 (Roxana Sufaru)

Vând frigider

Vând frigider
Vând frigider din 2002-2003 cu 350 de lei. Relatii la tel: 0741.994.063.

Caut să închriez garaj

Caut să închriez garaj
Caut să închriez garaj zona Plevna. Tel: 0748.475.623.

Caut să închriez apartament

Caut să închriez apartament
Familie cu un copil de 13 ani, căutăm să închiriem apartament mobilat sau nemobilat. Tel: 0746.346.265.

Vând tuică de fructe și vin

Vând tuică de fructe și vin
VAND TUICA DE FRUCTE SI VIN LA PRET NEGOCIABIL. RELATI LA TEL. NR. 0754523450

Caut bonă din Dorohoi

Caut bonă din Dorohoi
Caut bonă din Dorohoi. Mai multe informații la telefon 0745.869.750.

Primesc în gazdă

Primesc în gazdă
Primesc în gazdă. Mai multe detalii la telefon 0757.319.362.

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vând apartament cu 2 camere, 57mp utili, 2 balcoane, cu fața la soare și la strada principală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro