Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Revelionul pensionarilor la Dorohoi_01

Peste 350 de pensionari au petrecut vineri, 24 ianuarie 2014, la restaurantul Splendid din Dorohoi unde au participat la Revelionul Pensionarilor organizat de Consiliul Judeţean și PNL Dorohoi.

La eveniment a participat și preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care a venit însoțit de soţia sa, deputatul Roxana Anuşca Ţurcanu şi de Ionică Nechifor. Totodată, la petrecere, au fost prezenţi şi liderii dorohoieni din cadrul PNL, dar și directori de institușii, de asemenea liberali.

„Le doresc tuturor celor din Dorohoi multă sănătate, liniște și să se bucure de acest eveniment.”, a declarat pentru Dorohoi News, Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Îmbrăcați elegant, „la patru ace”, pensionarii au demonstrat faptul că încă ştiu să se simtă bine și să se distreze, drept pentru care nu au lăsat deloc ringul de dans liber. Petrecerea a fost întreţinută de formaţia Cordăreanca, Cornelia Ciobanu, Dan Doboş și soliştii Orchestrei Rapsozii Botoşanilor. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Revelionul pensionarilor la Dorohoi_01Revelionul pensionarilor la Dorohoi_02Revelionul pensionarilor la Dorohoi_03Revelionul pensionarilor la Dorohoi_04Revelionul pensionarilor la Dorohoi_05Revelionul pensionarilor la Dorohoi_06Revelionul pensionarilor la Dorohoi_07Revelionul pensionarilor la Dorohoi_08Revelionul pensionarilor la Dorohoi_09Revelionul pensionarilor la Dorohoi_10Revelionul pensionarilor la Dorohoi_11Revelionul pensionarilor la Dorohoi_12Revelionul pensionarilor la Dorohoi_13Revelionul pensionarilor la Dorohoi_14Revelionul pensionarilor la Dorohoi_15Revelionul pensionarilor la Dorohoi_16Revelionul pensionarilor la Dorohoi_17Revelionul pensionarilor la Dorohoi_18Revelionul pensionarilor la Dorohoi_19Revelionul pensionarilor la Dorohoi_20Revelionul pensionarilor la Dorohoi_21Revelionul pensionarilor la Dorohoi_22Revelionul pensionarilor la Dorohoi_23Revelionul pensionarilor la Dorohoi_24Revelionul pensionarilor la Dorohoi_25Revelionul pensionarilor la Dorohoi_26Revelionul pensionarilor la Dorohoi_27Revelionul pensionarilor la Dorohoi_28Revelionul pensionarilor la Dorohoi_29Revelionul pensionarilor la Dorohoi_30Revelionul pensionarilor la Dorohoi_31Revelionul pensionarilor la Dorohoi_32Revelionul pensionarilor la Dorohoi_33Revelionul pensionarilor la Dorohoi_34Revelionul pensionarilor la Dorohoi_35Revelionul pensionarilor la Dorohoi_36Revelionul pensionarilor la Dorohoi_37Revelionul pensionarilor la Dorohoi_38Revelionul pensionarilor la Dorohoi_39Revelionul pensionarilor la Dorohoi_40Revelionul pensionarilor la Dorohoi_41Revelionul pensionarilor la Dorohoi_42Revelionul pensionarilor la Dorohoi_43Revelionul pensionarilor la Dorohoi_44Revelionul pensionarilor la Dorohoi_45Revelionul pensionarilor la Dorohoi_46Revelionul pensionarilor la Dorohoi_47Revelionul pensionarilor la Dorohoi_48Revelionul pensionarilor la Dorohoi_49Revelionul pensionarilor la Dorohoi_50Revelionul pensionarilor la Dorohoi_51Revelionul pensionarilor la Dorohoi_52Revelionul pensionarilor la Dorohoi_53Revelionul pensionarilor la Dorohoi_54Revelionul pensionarilor la Dorohoi_55Revelionul pensionarilor la Dorohoi_56Revelionul pensionarilor la Dorohoi_57Revelionul pensionarilor la Dorohoi_58Revelionul pensionarilor la Dorohoi_59Revelionul pensionarilor la Dorohoi_60
DorohoiNews.ro, 24-01-2014
19Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

28.01.2014 la 15:29

rusine sa va fie pomanagiilor no sa mai aveti voturi mincinosilor si perversilor sunteti doar pe interes nu pentru oamenii de rind v-ati umplut de bani si aveti vile iar altii nici nu viseaza la asa ceva, de unde hotilor?

25.01.2014 la 23:11

ce teatru ieftin, de doi lei...

25.01.2014 la 18:56

si ai mei sunt pesionari si ce sa vezi nu au fost ivitati?oare de ce? toti invitatii sunt cu carnet de parti.cred ca la intrare stateau 2 poltruci si bifau

25.01.2014 la 15:59

RUSINE, ALTCEVA SE PUTEA FACE CU ACEI BANI,domnule Turcanu.

25.01.2014 la 14:09

se vede ca este an electoral, astazi si colegii de alianta organizeaza revelion pt pensionari

25.01.2014 la 13:27

cor gindestete la viitorul acestei tari nu la mincare si bautura moca?

25.01.2014 la 13:03

Felicitari pentru organizare si pentru mobilizare. Foarte frumos!

25.01.2014 la 12:45

degeaba .se apropie alegerile si incepe declinul pt turcanu si pnl. astia il vand si tat-su pt voturi. umbla turbati. degeaba!!!!!!! patetic si rusinos.

25.01.2014 la 12:41

La acest revelion organizat de PNL,jumatate din pensionarii prezenti sunt inscrisi ,chiar si cu functii in celelalte partide,PDL,PSD...,de aici rezulta cat de fideli sunt ei partidului din care fac parte,RUSINE,viitorii politicieni tineri, ce ar trebui sa urmeze?

25.01.2014 la 12:00

Cat a costat paranghelia? Cat au costat panourile raspandite prin judet care ne informeaza ca presedintele CJ este la dispozitia noastra? Cat au costat miile de felicitari trimise de Florin Turcanu in dublu exemplar cetatenilor judetului? Cat au costat scrisorile prin care acelasi Turcanu ne aduce la cunostinta marile realizari ale "epocii" sale? Presedintele CJ este intr-o perpetua campanie electorala pe banii nostri, ai contribuabililor. Institutiile din subordinea CJ trebuie sa stranga cureaua la maximum, in timp ce Turcanu risipeste banul public fara pic de rusine!

25.01.2014 la 09:55

Nu ar fi nici cea mai mica problema daca astia ar fi cu pnl dar is niste mopuri de sters pe jos POLITICA=C..VA asa sunt si astia

25.01.2014 la 09:53

cor te vizi si tu pt 1 litru de c...t?

25.01.2014 la 09:51

PENIBILI PE acesti b......gi nu-i intereseaza soarta copiilor lor, se vand pentru un fund de farfurie, DACA FACE MAINE SI PDL SAU PSD un eveniment ca asta sa vadeti ca tot astia is si acolo CIKA DIPLOMA DE EXCELENTA PT..... ASTIA AU TRAS SOCIETATEA IN JOS B.......GII ASTIA, au votat pt 1 litru de ulei si vedem ce traim in zilele noastre SA VEDETI DACA ESTE UN CONCURS PT UN LOC DE MUNCA SI PARTICIPA SI UN NEAM DE'A LU TURCANU OARE CINE CASTIGA CONCURSU? INTREB SI EU .... B......gi penibili astia nu au demnitate LA AZIL CA ACOLO E DE POMANA!!!!!!!!!!!!

25.01.2014 la 09:38

si cei care au fost la revelion nu cumva tot din randul populatiei sunt ?? care e problema manolo ? nu iti convine ca ai fost sarit o tura de la mancare moca ?

25.01.2014 la 09:34

categoriaea sociala a pensionarilor este mai mare decit a celor activi,....PNL-ul crede ca potential de vot sunt pensionarii!!nu ca i-ar durea de pensiile lor mici, e cu subinteles..Si cind vezi unde se duc banii contribuabiilor....la casele de copii si la azil pute de saracie ,si mizerie,abia ajung banii pt maturi,si ei fac revelioane!!! DE CE NU A FACUT O SAPTAMINA VACANTA LA MUNTE PT COPII DIN SCOLILE SPECIALE?raspuns;;EI NU AU DREPT DE VOT....TREZITIVA ROMANI SI AVETI GRIJA PE CINE VOTATI,

25.01.2014 la 09:08

Sugestie. Mai sunt si alte sarbatori de-a lungul anului. Ce ar fi sa continuati cu Pastele pensionailor, Craciunul pensionarilor, Floriile si asa mai departe. Unde mai pui ca mai sunt si alte categorii sociale care trebuie bagate in seama, vorba aia, si acestia au dreptul la vot. In rest, tot niste haimanale sunt cei care te saluta cu mana in buzunar..... Neicusorule, puisorule, eu cu cine votez?

25.01.2014 la 08:51

petrecere facuta pe banii populatiei asa isi pregateste domnul florinel alegerile

25.01.2014 la 07:03

felicitari ptr. eveniment. pe cand un revelion si ptr. alte categorii sociale? exemplu: pompieri, jandarmi politisti, cadre medicale etc. care nu au niciodata revelion (in acea zi sunt in slujba patriei si a cetatenilor acesteia)

24.01.2014 la 22:36

penibil ce face-ti pentru un vot sa va fie rusine

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro