Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

incendiu-locuinta

O familie din satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, a rămas fără locuinţă, în urma unui incendiu izbucnit în această dimineaţă, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

În momentul producerii evenimentului, proprietarul era în casă. Când a descoperit că îi arde locuinţa, acoperişul era deja cuprins în totalitate de flăcări. Vântul, care sufla cu peste 40 de km pe oră, a favorizat extinderea incendiului la mansarda din lemn şi bunurile din interiorul casei. Solicitaţi să intervină, pompierii botoşăneni s-au deplasat la faţa locului cu trei autospeciale cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardea întreaga locuinţă, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă, situată la cca. patru metri distanţă. Proprietarul, în vârstă de 48 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la spital, întrucât a suferit un atac de panică şi arsuri superficiale la mâini.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit patru ore şi jumătate. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 150.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 60.000 de lei.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

incendiu-locuinta
DorohoiNews.ro, 09-01-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Farmacia Magistra Dorohoi - Campanie „Serviciu de măsurare a vârstei arteriale”

DorohoiNews.ro



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ DOROHOI

Info Turism Dorohoi

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Tomar Impex Dorohoi

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ARINIS - Gura Humorului

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Ludwig Pfeiffer SRL angajează Asistent Manager pentru Punctul de lucru Dorohoi

Ludwig Pfeiffer SRL angajează Asistent Manager pentru Punctul de lucru Dorohoi
Candidatul ideal Persoana cu dorinta de munca, dinamica, ordonata, organizata, cunoscatoare a limbii ...

Birou Individual Notarial angajează operator calculator

Birou Individual Notarial angajează operator calculator
Birou Individual Notarial Alexandru Amarie angajează operator calculator. CV-urile se vor depune la ...

Societate comercială angajează coafeză și manichiuristă

Societate comercială angajează coafeză și manichiuristă
Societate comercială din Dorohoi, angajează coafeză și manichiuristă cu experiență în domeniu. ...

Asociația „Dă Speranță Vieții” angajează două persoane. Vezi pentru ce posturi!

Asociația „Dă Speranță Vieții” angajează două persoane. Vezi pentru ce posturi!
Asociația „Dă Speranță Vieții” angajează două persoane pentru următoarele posturi: 1 ...

Sincere condoleanțe și regrete eterne!

Sincere condoleanțe și regrete eterne!
Cu durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a scumpului nostru soț, tată, bunic ...

Locuri de muncă în Dorohoi - SC Formens angajează contabil

Locuri de muncă în Dorohoi - SC Formens angajează contabil
SC Formens angajează contabil pentru punct de lucru Dorohoi. Candidatul ideal - abilitati de comunicare, ...

Caut urgent să închiriez apartament sau garsonieră

Caut urgent să închiriez apartament sau garsonieră
Caut urgent să închiriez apartament cu 2 camere sau garsonieră pe perioadă îndelungată, ...

Vând casă și teren în Dragalina

Vând casă și teren în Dragalina
Vând casă bătrânească (vie, livadă, teren arabil), toate pe un teren de 500 ari, în ...

Vând loc de casă în Dorohoi, zonă centrală

Vând loc de casă în Dorohoi, zonă centrală
Vând loc de casă, zonă centrală, (lângă Liceul Ghica), 600 mp, cu toate utilitățile, ...

Vând câine lup

Vând câine lup
Vând câine lup, pui, vaccinat, 11 luni, nume CIP. Pentru mai multe detalii contactați-mă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro