REŢETA ZILEI..!
Guvernul vrea să redeschidă angajările de personal în administraţie
Guvernul pregăteşte un proiect de lege prin care să redeschidă anagajările de personal în administraţie, pentru instituţiile care derulează programe finanţate din fonduri UE, considerând că introducerea unor astfel de excepţii de la restricţiile de angajare va accelera absorbţia banilor comunitari.
Proiectul de lege privind angajarea de personal contractual pentru proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile va fi aprobat de Executiv până la sfârşitul lunii aprilie şi prezentat Parlamentului cu solicitarea de aprobare până cel târziu la finele lunii iunie.
"Proiectul reglementează angajarea de personal suplimentar, în afara numărului maxim de posturi aprobat prin actul normativ de organizare şi funcţionare, de către instituţiile care gestionează programele operaţionale finanţate din instrumente structurale, pentru realizarea acestor atribuţii. Actul normativ va contribui la consolidarea capacităţii administrative a acestor instituţii şi, implicit, la accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune", se arată într-un document guvernamental.
La sfârşitul anului trecut a fost anunțat că Guvernul vrea să flexibilizeze regula de angajare a unei singure persoane la şapte posturi vacantate, introdusă în 2009, urmărind ca aceasta să fie aplicată la nivel sectorial şi nu pentru fiecare instituţie în parte, astfel încât să poată decide angajări în zonele care au un deficit de personal.
Schimbarea acestei reguli care a îngheţat angajările în sectorul public în ultimii trei ani a fost discutată în ultimele negocieri dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional şi inclusă de autorităţile române în scrisoarea de intenţie trimisă Fondului la sfârşitul anului trecut.
În 2009, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate, excepţii fiind acceptate doar pentru funcţiile de conducere, înalţi funcţionari şi administraţii subdimensionate.
Decizia a fost menţinută atât în 2010, cât şi în 2011, iar strategia fiscal-bugetară a Guvernului prevede că politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacantate, va fi menţinută atât în acest an, cât şi anul viitor.
Prin blocarea ocupării posturilor vacante în sistemul public, Guvernul estimează economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei în 2012 şi 1,99 miliarde lei în 2013. Sursa: money.ro
GALERIE FOTO
Comentarii
gargara
Feb 03 2012 at 23:40
La ce performante a avut sistemul anul trecut, 8% din 20 miliarde de euro, nu merita efortul. De si-ar face boii deja angajati treaba, ar fii bine. Si pe langa leafa, trebuie stiut ca UE acorda stimulente babane celor care ruleaza asemenea fonduri. Deci EFICACITATE ZERO, Lasati-o moale. Vor angaja pe ultima suta de metri, ultimii lachei ai regimului, care sa mai linga si ei ceva, pana la prabusirea finala.
Va rugam sa folositi un limbaj decent;
mesajele postate vor fi validate de
un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect,
legat de continutul prezentat in material.
Orice deviere in afara subiectului, folosirea
de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului
(autorilor) materialului, afisarea de anunturi
publicitare, precum si jigniri, trivialitati,
injurii aduse celorlalti cititori care au scris
un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea
partiala a comentariului, stergerea integrala
sau chiar interzicerea dreptului de a posta,
prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru
opiniile postate in rubrica de comentarii,
responsabilitatea formularii acestora revine
integral autorului comentariului.
PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE
PUBLICITATE

PARTENERI

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PARTENERI

PARTENERI

PUBLICITATE

PUBLICITATE

Bancul Zilei!

Panicata, ea ii spune amantului:
-Ascunde-te in spatele televizorului, repede!
Ion deschide televizorul se aseaza in fotoliusi isi savureaza obisnuita bere.
Nevasta nu stie cum sa-l faca sa iasa din camera. In cele din urma ii striga din bucatarie:
-Ioane, vino repede sa vezi ce ciudatenie mi s-a intamplat. Am scapat jos o farfurie de portelan si mi-a sarit inapoi in mana intacta!
-Asta-i nimic, striga Ion din camera. Adineauri, un jucator a fost penalizat cu cartonas rosu si eliminat de pe teren si a iesit tocmai pe aici, pe langa mine!
PUBLICITATE

Ultimele anunturi
Vând plante decorative Hibiscus, diferite înălţimi şi culori. Pentru relatii sunati la (...)
vand vin rosu natural de foarte buna calitate nr tel. 0744920384
vind sau schimb ap cu trei camere. rel la tel 0744754924
Caut persoana serioasa pentru a avea grija de 2 copii in strainatate,sa aiba experienta in cresterea (...)
receiver focus sat cu cartela prepay si antena kit complet 320 ron. Tel: 0740766620
Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” cu sediul în comuna Pomârla, jud. Botoşani, (...)
vind garaj in plevna cca 30 metri patrati cu curent. relatii la tel 0745217730
Locuri de munca in Italia, Germania şi Elveţia pentru asistenti medicali. Telefon: 0251411255 Mai multe (...)
Vind tractoras Countax gazon si gradinarit cu motor brigg stratton 12,5 cp.1000 euro. Tel: 0742018984
Va rugam sa folositi un limbaj decent;
mesajele postate vor fi validate de
un Moderator inainte de a fi publicate pe site.













































