Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sfânta Împărtăşanie

Preoţii se plâng că din ce în ce mai multe persoane cer schimbarea linguriţei în momentul primirii Sfintei Împărtăşanii, din frica de a nu se îmbolnăvi.

Biserica, însă, ţine să precizeze că toată această teamă este nefondată, dat fiind că Împărtăşania ni se dă „spre sănătatea sufletului şi a trupului" şi că în nici un caz primirea ei nu ne poate îmbolnăvi.

Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze în inimile noastre bucuria şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi cu El, şi în nici un caz frica de îmbolnăvire.

Dacă prin această folosire succesivă a linguriţei ne-am putea îmbolnăvi, atunci cei dintâi pasibili de contaminare ar fi preoţii, pentru că ei potrivesc, adică consumă după fiecare Sfântă Liturghie tot ceea ce a rămas în Sfântul Potir, după împărtăşirea credincioşilor. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sfânta Împărtăşanie
DorohoiNews.ro, 20-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.10.2014 la 13:52

De sfantul potir nu se atinge nici un rau si nici o boala, numai sa avem credinta si dragoste de bunul Dumnezeu sa ne apropiem de el.Este parerea mea.

20.10.2014 la 10:52

Dragii mei,cine are credinta in BUNUL DUMNEZEU nu se teme de nimic.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro