Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

armata română

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat joi, la Braşov, că România ca stat NATO este apreciată ca un partener foarte serios, iar parteneriatul strategic cu SUA este unul deosebit.

'Parteneriatul nostru cu SUA este unul deosebit, iar faptul că militari din SUA sunt prezenţi pe teritoriul României la misiuni şi exerciţii de pregătire este o realitate care ne confirmă importanţa parteneriatului dintre România şi SUA. Militarii români şi militarii americani de ani buni luptă umăr la umăr în Afganistan, se pregătesc umăr la umăr pe teritoriul naţional în România sau participă la exerciţii de pregătire în alte state ale NATO sau UE. În urmă cu şase zile, la ceremoniile dedicate celor 70 de ani de la încheierea ultimului mare război al secolului trecut, am comentat la Târgu Mureş rezultatul unui sondaj de opinie care arată că una dintre cele mai mari temeri ale românilor este cea legată de un eventual conflict, în care să fie angrenată ţara noastră. Răspunsul meu la această întrebare a fost prompt. Orice om s-ar teme de un asemenea scenariu, de aceea este de înţeles o asemenea atitudine, dar am adăugat că statul român, armata română, NATO şi UE au luat măsurile necesare pentru asigurarea securităţii în această zonă. Suntem astăzi la Braşov cu Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, pentru a sublinia încă o dată importanţa măsurilor luate la Summit-ul din Ţara Galilor, cel care vizează reasigurarea flancului estic al NATO şi al UE', a afirmat Mircea Duşa.

El a subliniat încă odată importanţa exerciţiilor în comun şi faptul că Guvernul României a alocat în anii 2014 şi 2015 un buget generos armatei, care permite creşterea capacităţii operaţionale, intensificarea programelor de modernizare şi înzestrare.

'Planificarea exerciţiilor de pregătire comună pe teritoriul României şi prezenţa militarilor NATO prin rotaţie pe teritoriul României şi pe flancul estic al NATO şi al UE este una din măsurile de reasigurare pe flancul estic', a explicat ministrul Apărării Naţionale.

El a reamintit că în România, în Poligonul de la Smârdan, a avut loc deja un mare exerciţiu la care au participat peste 2500 de militari din SUA, Marea Britanie şi ai Diviziei 2 din Buzău, cu peste 500 de mijloace tehnice de luptă. În Poligonul Babadag a avut loc în aceste zile un exerciţiu la care au participat peste 600 de militari din forţele navale, iar în Marea Neagră este prezent un crucişător al SUA. De asemenea, au loc exerciţii de pregătire în comun cu militari din forţele aeriene la Câmpia Turzii, cu militari din SUA cu avioane F16. Tot la Câmpia Turzii este dislocată o escadrilă de avioane A10 din SUA şi patru avioane F16 din Portugalia.

'Urmează ca în această săptămână să înceapă exerciţiul din Poligonul de la Cincu din judeţul Braşov, la care participă alături de militari români, militari din SUA prezenţi azi la Braşov, din Canada şi din Marea Britanie. În luna iunie va începe un ale exerciţiu organizat de Comandamentul de la Napoli tot la Cincu. Militarii noştri participă la exerciţii organizate de NATO şi UE în alte ţări europene pentru a pregăti militarii noştri şi a creşte capacitatea operaţională a armatelor', a concluzionat ministrul Apărării Naţionale, el mai mulţumind militarilor americani şi români pentru dăruirea de care dau dovadă.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, împreună cu Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, locotenent colonel Theodore Johnson, Comandantul Diviziunii 2, Regimentul Cavalerie 2 al armatei americane, alţi oficiali din armatele celor două ţări şi oficialităţi locale au participat joi, începând cu ora 16,00, la Braşov, la ceremonia de bun venit a militarilor americani participanţi la 'Marşul Cavaleriei', în drum spre Poligonul Cincu din judeţul Braşov, unde urmează să se desfăşoare în perioada 15 mai-6 iunieun exerciţiu multinaţional de instruire prin simulare reală şi cu trageri de luptă 'Sarmis 15'.

Alături de militarii americani, la Livada Poştei unde s-a desfăşurat ceremonia, braşovenii au putut vedea o parte din tehnica de luptă care va participa la exerciţiul din Poligonul Cincu. Ploaia torenţială care a căzut aproape pe toată durata desfăşurării ceremoniei a anulat o parte dintre activităţile planificate să aibă loc cu această ocazie. Sursa: capital.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

armata română
DorohoiNews.ro, 17-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro