Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Legea Statutului rezerviştilor

Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017, normele de aplicare a legii urmând să fie emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.

Normele metodologice de aplicare a Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

MApN anunţă că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază.

„Este vorba în esenţă despre un sistem care presupune o pregătire cu formare iniţială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcţie de cei care răspund acestei posibilităţi, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoştinţelor şi menţinere a nivelului de instrucţie cu scoatere din producţie şi respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care aceşti rezervişti voluntari îl au. (...) Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900, după care va trebui să vedem care sunt nevoile de completare a rezervei noastre şi care este reacţia publicului. Reacţia de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susţinere în acest moment pentru reluarea stagiului militar obligatoriu şi nu cred că se pune problema", a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Orientarea se face către tineri care nu au formaţie militară anterioară dar care sunt trecuţi printr-un sistem de formare menit să le ofere cunoştinţele necesare pentru a fi apţi să utilizeze tehnica militară prezentă.

Articolul 5 din Legea 270/2015 cu privire la Statutul rezerviştilor voluntari prevede că aceştia vor fi declaraţi în continuare în sistemul public de pensii, de asigurări sociale de sănătate şi în sistenul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire şi în misiuni şi vor beneficia de drepturi salariale prevăzute pentru personalul militar activ, prime de fidelitate, măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală, recuperare după participarea la misiuni, drepturi de echipare şi de hrană, pensii şi despăgubiri în caz de invaliditate, cursuri gratuite şi decontarea deplasărilor în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare.

Totodată, rezerviştii voluntari vor beneficia de asistenţă familială acordată de autorităţile militare şi civile.

Pentru a putea fi recrutaţi, rezerviştii voluntari trebui să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română, să nu aparţină unor culte care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri, să cunoască limba română şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.

După semnarea contractului, pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu ale soldaţilor profesionişti în activitate. Cei care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială. La finalul perioadei de pregătire, participanţii depun jurământul militar.

Potrivit articolului 19 din Legea 270/2015, primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum trei ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege.

La încetarea contractului, rezerviştii voluntari sunt trecuţi în poziţia de rezervist, în rezerva de mobilizare, în condiţiile legii.

Începând cu data de 01 ianuarie 2017, ministrul Apărării Naţionale este abilitat să emită norme metodologice de aplicare a Legii în termen de 90 de zile, după care se va putea proceda la recrutarea rezerviştilor voluntari.

Sursa: mediafax.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Legea Statutului rezerviştilor
DorohoiNews.ro, 02-01-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro