Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vremea va fi deosebit de rece

Vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, chiar geroasă, local, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia şi Muntenia. Temperaturile minime se vor situa între -22 de grade în depresiuni şi -3 grade în vestul ţării.

În regiunile extracarpatice cerul va fi mai mult noros şi pe arii restrânse va ninge slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, şi mai ales spre dimineaţă, local, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe litoral.

DUMINICĂ. În regiunile extracarpatice vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa, dar mai ales noaptea în cea mai mare parte a Moldovei, a Munteniei şi a Olteniei; cerul va fi mai mult noros, pe arii restrânse va fi ceaţă asociată cu chiciură şi izolat va ninge slab. În restul teritoriului va fi ger, local, în Transilvania şi Maramureş, înnorările vor fi trecătoare, iar dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral si pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 0 grade în regiunile sudice, estice, precum şi în estul Transilvaniei şi între 0 si 6 grade în rest, iar cele minime se vor situa între -23 de grade în depresiunile Carpatilor Orientali si -3 grade în Dealurile de Vest.

LUNI. În regiunile extracarpatice vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în Moldova, Muntenia şi Oltenia; cerul va avea înnorări, pe arii restrânse va fi ceaţă asociată cu chiciură şi izolat va fulgui. În restul teritoriului ger va mai fi local în Transilvania şi Maramureş, cerul va fi variabil, iar ceaţă se va forma pe spaţii mici. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 1 grad în regiunile sudice, estice, dar şi în estul Transilvaniei şi între 2 si 8 grade în rest, iar cele minime se vor situa între -23 de grade în depresiunile Carpatilor Orientali si în jurul a -3 grade în Dealurile de Vest.

MARTI. Vremea se va încălzi fată de ziua precedentă, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade in Moldova si 8 grade in Dealurile de Vest ;i dealurile Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi sud-estice, unde pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări la munte, în Moldova, Dobrogea şi doar izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, local, va fi ceată.

MIERCURI - Procesul de încălzire al vremii va continua, astfel încât temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 0 grade in Moldova si 10 grade in Dealurile de Vest si dealurile Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile estice şi sud-estice, unde izolat vor fi precipitatii slabe, predominant sub formă de ninsoare şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări temporare, mai ales pe parcursul zilei, la munte si în estul teritoriului. Izolat va fi ceată.

JOI si VINERI - Valorile termice vor continua să crească. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi mai ridicată spre sfârsitul intervalului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Vremea va fi deosebit de rece
DorohoiNews.ro, 12-02-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro