Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

alerta-de-vreme-rea

Meteorologii au prelungit avertizările Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și vânt puternic. Acestea vor fi valabile în toată ţara până vineri, la ora 14:00, anunţă Agerpres.

Conform ANM, în intervalul 19 aprilie ora 16:00 — 20 aprilie, ora 9:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, în 12 județe din centrul și nordul țării (Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Brașov, Covasna, Buzău, Harghita, Bacău, Neamț și Vrancea). În zona Carpaților Meridionali și Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60 — 70 km/h, iar pe creste peste 80 — 90 km/h, viscolind puternic zăpada și reducând vizibilitatea.

Meteorologii anunţă că tot Cod portocaliu de ninsori va fi în intervalul 20 aprilie, ora 18:00 — 21 aprilie, ora 9:00, în cea mai mare parte a Moldovei, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 — 80 km/h, viscolind zăpada.

Conform prognozei, începând de miercuri, ora 16:00 și până joi, ora 9:00, va intra în vigoare avertizarea Cod galben de precipitații abundente și intensificări ale vântului în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv București), Transilvaniei și a Maramureșului și în nordul Olteniei și al Dobrogei. Cantitățile de apă vor depăși 20 — 30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50 — 60 l/mp.

La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania și Maramureș și trecător în zona deluroasă din sud, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

Totodată, Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 20 aprilie, ora 9:00 — 21 aprilie, ora 14:00, în regiunile estice și centrale, unde cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp. În Moldova și Transilvania, treptat, vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

alerta-de-vreme-rea
DorohoiNews.ro, 20-04-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro