Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

meteo-toamna

Vremea se va menţine caldă în sudul şi sud-estul ţării, dar în restul ţării se va răci uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi în nordul Munteniei, unde izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată.

În nordul Carpaţilor Orientali la peste 1800 m, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări cu precădere în sud-vest, centru şi nord-est, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaţilor Meridionali, va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 13-14 grade în depresiuni şi în nordul Moldovei și 21...22 de grade în Oltenia, la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, nord-estul țării, precum și la munte, unde izolat, vor fi condiții să plouă slab. Vântul va avea intensificări locale în Moldova, Dobrogea și în zonele de munte. Spre sfârșitul zilei, în zonele joase din vest și centru, izolat se va semnala ceață.

Duminică vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 15-16 grade in depresiunile intramontane și 25 de grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea inensificări mai ales după-amiaza în Moldova și la munte. Izolat, mai ales în regiunile intracarpatice, dimineața va fi ceață.

REGIUNI
În regiunile intracarpatice, vremea se va răci puţin faţă de ieri. Maximele termice ale zilei vor fi in general intre 18 si 20 de grade, un grad mai mult la Timisoara, 21 de grade şi 1-2 grade mai puţin în estul Transilvaniei la Miercurea Ciuc. Aspectul va fi in general frumos dar in Maramures si Transilvania sunt posibile si ploi slabe, scurte.

În sud, este vreme predominant însorită si caldă pentru această dată: 25 de grade la Drobeta si Giurgiu, 24 la Craiova si Calarasi, 22 la Ploiesti si Buzau.

Şi în Dobrogea la fel, soare si cald: 21 de grade maxima la Tulcea si Constanta.

În Moldova de sud tot vreme frumoasa si calda, cu maxime intre 20 si 22 de grade. În cea de nord vor fi si citeva ploi scurte si slabe si maximele putin mai mici: 15 grade la Suceava, 18 la Iasi si Bacau.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

meteo-toamna
DorohoiNews.ro, 13-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro