Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Energie in scolile copilariei 1

Zece şcoli din judeţele Sibiu, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş, Hunedoara, Bacău, Iaşi, Botoşani şi Vaslui vor beneficia în curând de un iluminat eficient şi modern. Sunt în curs de montare 6.000 corpuri de iluminat şi 15.000 tuburi led, costurile ridicându-se la circa 650.000 euro.
 
E.ON continuă şi în acest an proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, dedicat instituţiilor de învăţământ preşcolar, gimnazial sau liceal, aflate în judeţele în care compania activează. 

„Ştim cu toţii cât de importantă este în general iluminarea corectă a încăperilor pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi şi în mod special a acelora în care sunt implicaţi şi copii. De aceea am ales să susţinem şi în 2018 noi unităţi şcolare prin oferirea de soluţii de iluminat eficient al spaţiilor de studiu. Dorim să asigurăm elevilor şi cadrelor didactice condiţii mai bune de predare-învăţare şi în acelaşi timp să contribuim la economisirea energiei electrice”, a declarat Dan Morari, Director General Adjunct E.ON România.

Astfel, în luna aprilie am demarat lucrările pentru înlocuirea integrală a sistemului de iluminat din 10 şcoli din ţară cu sisteme cu tehnologie modernă, având un consum redus de energie. Vom înlocui în acest an circa 6.000 corpuri de iluminat şi 15.000 becuri incandescente, costurile ridicându-se la aproximativ 650.000 euro.

Lucrările vor fi finalizate la începutul lunii octombrie şi beneficiari sunt peste 10.000 de copii şi cadre didactice dar şi 10 primării care vor avea de achitat facturi mai mici pentru energia electrică.

Unităţile şcolare incluse în proiectul Energie în şcolile copilăriei 2018 sunt:

Liceul Onisifor Ghibu – Sibiu;
Şcoala Generală Xantus Yanos - Miercurea Ciuc;
Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare - Bistriţa; 
Liceul Teoretic Ioan Buteanu – Şomcuta Mare (Maramureş);
Şcoala Gimnazială nr.1 – Jimbolia;
Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida – Petroşani;
Colegiul Pedagogic Ştefan cel Mare – Bacău;
Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu -Iaşi;
Şcoala Profesională Specială Ion Pillat – Dorohoi;
Şcoala Gimnazială - Perieni (Vaslui).
 
Suntem încrezători că iniţiativa noastră va avea succes şi în 2018 şi va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a lecţiilor din şcolile incluse în proiect. Ne dorim un mâine sigur pentru generaţiile viitoare şi atunci trebuie să se implicăm de astăzi cu toată răspunderea pentru realizarea acestui obiectiv.

Notă: Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 12 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 295.000. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 5,7 milioane eur, de acestea beneficiind circa 190.000 de copii. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Energie in scolile copilariei 1Energie in scolile copilariei 2
DorohoiNews.ro, 16-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro