Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gabriel Alecsandru BPN TNL

În weekendul 12-14 februarie a avut loc în municipiul Săcele, din județul Brașov, ședința Biroului Permanent Național al Tineretului Național Liberal. În cadrul acestei întâlniri liberalii au adoptat o rezoluție care vizează tinerii și rolul lor în schimbarea clasei politice, schimbare cerută de marea majoritate a românilor. Din partea Botoșaniului a participat Gabriel ALECSANDRU, care este președintele aleșilor locali tineri din Partidul Național Liberal, la nivel național.

„Sunt foarte mulți tineri în organizația noastră, bine pregătiți din punct de vedere profesional și dornici de implicare în administrația locală. Până în prezent sunt peste 2000 care și-au exprimat dorința de a candida în alegerile locale din acest an. Chiar în localitatea unde a avut loc ședința Biroului Național al TNL, avem un tânăr care s-a înscris în competiția internă din cadrul partidului pentru desemnarea candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Săcele. Am speranța că la final el va fi desemnat candidatul oficial al partidului și cu siguranță va fi cea mai bună alegere. În Botoșani avem mulți tineri care si-au anunțat candidatura, partidul îi va susține pentru că schimbarea clasei politice trebuie să se producă în mod real și, până la urmă, acesta este un proces firesc într-o societate normală, cum vrem să credem că este cea în care trăim.”, a declarat Gabriel ALECSANDRU.


REZOLUŢIA TNL: 2016 - ANUL TINERILOR ŞI AL REFORMEI CLASEI POLITICE

Alegerile constituie instrumentul de manifestare ciclică a puterii poporului asupra reprezentanţilor.

2014 şi 2015 au fost anii în care clasa politică a primit semnale ferme că relaţia alegător-reprezentant trebuie radical schimbată.

Alegerile din anul 2016 vor constitui punctul de referinţă al schimbării unui mod de a face şi a înţelege politica, anul în care alegătorii români au atins maturitatea de a cere şi a alege.

În 2016 alegătorii nu cer doar schimbarea generaţiilor de oameni politici, ci şi un nou model de relaţionare politică dintre reprezentaţi şi reprezentanţi.

Mai aproape de oameni, mai aproape de comunităţile locale nu vor mai rămâne doar simple sloganuri rostite în campania electorală. Vor fi fapte, iar cine nu va respecta angajamentele asumate, va fi sancţionat cu respingerea definitivă din calitatea de reprezentant al comunităţii.

Aşteptările alegătorilor sunt mari, iar partidele care nu sunt capabile să se adapteze, să impună criterii de integritate şi performanţă candidaţilor, vor plăti preţul respingerii definitive.

Partidul Naţional Liberal, spre desosebire de ceilalţi competitori politici, deţine o resursă umană valoroasă, pregatită să confirme în faţa alegătorilor.

Tinerii liberali sunt pregătiţi să îşi asume responsbilităţi şi să contribuie la schimbarea modului de a face politică. Este momentul ca generaţia tânără să fie consultată şi să-şi impună punctele de vedere.

Peste 2000 de tineri liberali doresc să devină vocea generaţiei lor şi şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile locale.

Istoria ne-a arătat că tinerii au fost motorul marilor schimbări. Dacă la Revoluție și în Piața Universității tinerii au fost majoritari, acum, la peste 25 de ani de la acele tragice evenimente care ne-au adus schimbarea, tot tinerii pot fi motorul schimbării, catalizatorul dezvoltării accelerate a României.

PNL este singurul partid care a dovedit o maturitate organizațională ce permite promovarea tinerilor pe criterii de performanță. Din PNL au promovat cei mai mulți politicieni tineri în politica mare a României. Primul filtru de selecţie, competiţia dură din interiorul partidului, ne-a învățat că tinerețea în sine nu este un atu dacă nu este dublată de profesionalism.

Considerăm că drumul României în schimbare se apropie de final şi începe drumul României schimbată în bine.

Se apropie de final şi drumul generaţiei oamenilor politici care au trăit comunismul şi începe drumul generaţiei oamenilor politici liberi de umbra comunismului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Gabriel Alecsandru BPN TNL
DorohoiNews.ro, 15-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro