Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

Liviu Dragnea a demisionat

Liviu Dragnea a demisionat din actualul Parlament, pentru a nu beneficia de pensia specială de care beneficiază parlamentarii care încheie cel puțin un mandat.

Liviu Dragnea a anunțat joi seară, într-o conferință de presă, ca a demisonat din actualul Parlament, pentru a nu beneficia de pensia specială la finalul mandatului. „Am trimis demisia la liderul PSD, Marian Neacșu, ca să intre în vigoare de luni”, a anunțat liderul PSD.

Pensia specială este de 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. Astfel, Liviu Dragnea, care se afla la primul său mandat de parlamentar, ar fi urmat să primească, în cazul în care și-ar fi dus mandatul până la capăt, 1.550 de lei.

Demsie anunțată din mai

În luna mai, Liviu Dragnea spunea ca dorește să demisioneze din Parlament, pentru a nu beneficia de pensie specială.

„Eu vreau să-mi dau demisia înainte de finalizarea mandatului, pentru că am spus că nu vreau să beneficiez de prevederile acelor pensii speciale, pentru că nu cred că e corect, normal ca, până în momentul în care pensiile mici nu sunt ridicate, un parlamentar să beneficieze de pensie specială. Că acest act îl voi face mai devreme sau mai aproape de finalizarea mandatului e o chestiune care nu este foarte importantă”, a spus Dragnea, întrebat dacă s-a hotărât dacă va demisiona din Parlament.


ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

Liviu Dragnea a demisionat
DorohoiNews.ro, 16-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate

ZiareBotosani.ro



PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI


Dorohoi News

PUBLICITATE


ZiareBotosani.ro

EVENIMENTE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE


DorohoiNews.ro


PARTENERI

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI




DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

S.C. Delta Con S.R.L. angajează dulgheri și finisori

S.C. Delta Con S.R.L. angajează dulgheri și finisori
S.C.Delta Con SRL angajeaza in conditii avantajoase : tamplari in lemn,tamplari in pvc si aluminiu,dulgheri,sudori ...

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi acordă credite pentru persoane fizice și juridice

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi acordă credite pentru persoane fizice și juridice
Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi acordă credite la persoane fizice și juridice cu dobânzi avantajoase ...

SC din Dorohoi angajează. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează. Vezi detalii!
SC din Dorohoi caută o persoană pentru o curățătorie mobilă de perne cu cunoștințe minime de ...

Depozit materiale de construcții din Dorohoi angajează. Vezi detalii!

Depozit materiale de construcții din Dorohoi angajează. Vezi detalii!
Depozit materiale de construcții din Dorohoi angajează: - Șofer - manipunant mărfuri; - Persoană ...

Vând furaje pentru animale!

Vând furaje pentru animale!
Vand fan, faiton, strujeni si sfecla furajera, localitatea Calinesti, Comuna Candesti, Judetul Botosani, ...

Căutăm să închiriem garsonieră

Căutăm să închiriem garsonieră
Familie tanara, crestina, cautam sa inchiriem o garsoniera sau un apartament pentru o perioada indelungata, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Prescolarii Grupei Fluturasii de la Gradinita cu P.P. Nr.8 Dorohoi,impreuna cu parintii si doamnele educatoare ...

Caut femeie pentru îngrijire gospodărie

Caut femeie pentru îngrijire gospodărie
Caut femeie serioasa, de la tara, mai in varsta pentru ingrijire gospodarie. Tel: 0740.836.613.

Vând Volkswagen Passat 1997

Vând Volkswagen Passat 1997
Culoare Gri , prima inmatriculare in tara 2010, jante aluminiu, geamuri electrice.Telefon 0722.526.946.

Angajăm barman!

Angajăm barman!
Angajez lucrator BAR, Vf.Campului, JUD. Botosani. Relatii telefon: 0753.456.638.

PARTENERI


DorohoiNews.ro