Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

Colind_2

În ajunul Crăciunului, echipa TSD Botoșani împreună cu ansamblul muzical „Licuricii” au organizat pentru al treilea an consecutiv campania socială „Ți se dăruiește”.

Această acțiune a urmărit să aducă bucuria Sărbătorilor de Crăciun și la persoanele care se află în centrele medico-sociale din județul Botoșani. Astfel, tinerii social-democrați și membrii trupei „Licuricii” au organizat spectacole de colinde și au oferit cadouri vârstnicilor de la Centrul de îngrijire și asistență Sfântul Ioan din Bucecea, Centrul de îngrijire și asistență din Dorohoi, Centrul de îngrijire a bătrânilor din Leorda și unei familii cu probleme sociale din orașul Săveni.

„Am creat deja o tradiţie ca la sfârşit de an sau în alte momente importante să ne strângem laolaltă, să ne unim forţele şi să dăruim celor mai puţin norocoşi. Este modul nostru de a sprijini comunitatea, pe cei vulnerabili, care au nevoie de un gând bun, în special în preajma Sărbătorilor. Sper că prin puterea exemplului să facem în aşa fel încât de la acţiune la acţiune, să ni se alăture cât mai mulţi botoşăneni care vor să ajute. În fond, scopul unor acţiuni caritabile de acest gen este de a transmite un mesaj pozitiv, de mobilizare, către întreaga comunitate", a explicat președintele TSD Botoșani, Bogdan Buhăianu.

Grupul de colindători format din tinerii social-democrați și anamblul „Licuricii” au fost primiți și de autoritățile locale, la Bucecea unde au fost întâmpinați de viceprimarul Angel Gheorghiu și consilierul local Lavinia Apetrei, iar la Dorohoi de consilierul local Cristina Anton.

„Crăciunul înseamnă în primul rând sărbătorirea nașterii lui Iisus. Lăsând la o parte luna cadourilor cu care am crescut cu toţii, încercăm şi noi, asemenea magilor care au adus daruri pruncului Iisus, urmând exemplul Sfântului Nicolae, să fim darnici şi să facem acest lucru. De aceea, ne-am adunat și în acest an și am plecat să colindăm pe cei care suferă și nu au o familie de care să se bucure în aceste zile de sărbătoare”, a declarat consilierul local al orașului Bucecea, Lavinia Apetrei.

„E important să păstrăm simbolul darului, care n-ar trebui să fie doar un dar ca să ne menţinem un status social prin ceea ce oferim, ci să dăm din suflet și să fim alături de cei care sunt în suferință și nu au un cămin și o familie alături de care să petreacă Crăciunul. Abia atunci cred că darul va avea în componenţă suficiente lucruri ca să aibă şi valoare simbolică dincolo de cea materială”, a adăugat Cristina Anton, președinte executiv la TSD Botoșani.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

Colind_2Colind_3Colind_1
DorohoiNews.ro, 25-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate

Campanie în Farmacia Magistra Dorohoi: Serviciu GRATUIT de screening!

DorohoiNews.ro



PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament în zona centrală a municipiului Dorohoi

Închiriez apartament în zona centrală a municipiului Dorohoi
Închiriez apartament cu trei camere, la vilă, în zona centrală a municipiului Dorohoi. ...

Vând țuică de cireșe și țuică de prune

Vând țuică de cireșe și țuică de prune
Vând țuică de cireșe și țuică de prune. Telefon: 0743.015.594.

Vând urgent apartament 2 camere în Dorohoi

Vând urgent apartament 2 camere în Dorohoi
Apartament decomandat 2 camere pe Aleea Amurgului, baie și bucătărie complet utilate, centrală termică ...

Vând Tabletă Vonino Pluri Q8

Vând Tabletă Vonino Pluri Q8
Vând tabletă Vonino Pluri Q8 quadcoreMT8321 CortexA7Mali-400 8Gb1Gbddr3, gps 1,3GHZCPU3G, 1280*800, ...

Primesc două eleve în gazdă

Primesc două eleve în gazdă
Primesc două eleve în gazdă, zona Olinescu. Relații la tel: 0753.054.361.

SC angajează supraveghetor / încasator sală de jocuri

SC angajează supraveghetor / încasator sală de jocuri
Societate Comercială din Dorohoi angajează supraveghetor / încasator sală de jocuri. Relații ...

Vând WV Polo

Vând WV Polo
Vând WV Polo an 2001 motor de1400 tdi stare foarte buna inmatriculat unic proprietar carte servis ...

Vând aparatură electronica audiție

Vând aparatură electronica audiție
Vând amplificator pentru chitara marca Hingles&Kettuer MK|| 440 watts,casa de aceias marca ...

Vând apartament cu doua camere

Vând apartament cu doua camere
Vând apartament cu doua camere, decomandat, strada Calea Plevnei nr 19. Telefon: 0743.015.594.

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Vând apartament 2 camere, decomandate, etaj 3, cu fata la soare, str.B-dul VICTORIEI langa ISU. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro