Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

Doina Federovici

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat datele comunicate de Institutul Național de Statistică cu privire la situația economică a țării noastre după primele patru luni din acest an.

Conform datelor oficiale economia românească este în creștere cu 5,7%. România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare majorare din Uniunea Europeană atât față de trimestrul precedent, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest clasament, România este urmată de Polonia (4,1%), Letonia (3,9%) și Ungaria (3,7%). De asemenea, țara noastră a înregistrat cea mai mică rată a inflației din Europa de 0,4%.

„Mai avem multe de făcut. Suntem încă la început de guvernare atât la nivel central, cât și pe plan local. În primul rând avem de îndreptat multe nedreptăți puse în aplicare de tehnocrați. Cu toate acestea cetățenii încep să simtă că viața lor s-a îmbunătățit și le rămân mai mulți bani în buzunar în fiecare lună. Acestea sunt efectele generate de măsurile din primele 4 luni de aplicare a programului PSD. Contrar estimărilor pesimiste ale forurilor internaționale, majorările de pensii și salarii, precum și reducerile sau eliminările de taxe și impozite au pus economia în mișcare. Asta înseamnă creșterea reală a nivelului de trai din România”, a declarat Doina Federovici.

Performanța economică a guvernării PSD-ALDE este rezultatul aplicării măsurilor promise în campania electorală și incluse în programul de guvernare precum majorarea salariului minim, creșterea salariilor din sănătate, educație și administrație, eliminarea celor 102 taxe parafiscale, reducerea TVA de la 20% la 19%, reducerea accizelor cu 18%-20%, eliminarea impozitului pe construcțiile speciale, eliminarea impozitului pe transferul proprietăților cu valoare mai mică de 450.000 lei, eliminarea CASS aplicată tuturor pensiilor.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

Doina Federovici
DorohoiNews.ro, 18-05-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate

DorohoiNews.ro



PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC Mindo Dorohoi angajează șofer TIR

SC Mindo Dorohoi angajează șofer TIR
MINDO SA angajeaza sofer TIR - curse interne. - Permis conducere cat. C, E · Atestat profesional ...

Închiriez apartament în zona centrală a municipiului Dorohoi

Închiriez apartament în zona centrală a municipiului Dorohoi
Închiriez apartament cu trei camere, la vilă, în zona centrală a municipiului Dorohoi. ...

SC din Dorohoi angajează

SC din Dorohoi angajează
Societate comercială din Dorohoi angajează: - laborant(a) siloz cereale cu experienta. Salariu motivant! ...

Vând iepuri

Vând iepuri
Vând iepuri femele si pui (californieni). Tel: 0755.367.788.

Vând mistreț

Vând mistreț
Vând mistreț, pret negociabil. Tel: 0755.367.788.

Donez caței rasă Golden Retrieven

Donez caței rasă Golden Retrieven
Donez caței rasă Golden Retrieven in varsta de 4 luni, vaccinati si antiparazitati. Tel: 0755.367.788.

Vând sobă teracotă

Vând sobă teracotă
Vand soba teracota pe 7 randuri in Dorohoi. Pret negociabil. Tel.0724.382.100 sau 0722.697.489.Urgent

Vțnd mașină de cusut electrică Metalotehnica la 220v

Vțnd mașină de cusut electrică Metalotehnica la 220v
Vand maşină de cusut Metalotehnica, electrică la 220 v în stare foarte bună, in Dorohoi. Preț ...

Închiriez apartament în Olinescu

Închiriez apartament în Olinescu
Închiriez ap. în Olinescu cu centrală termică,mobilat şi utilat clasic, două balcoane. ...

Casă de vânzare în Corlăteni

Casă de vânzare în Corlăteni
Casa cu 2 camere, baie, bucatarie, anexe,beci, fantana,pomi, vie, etc.15000 euro. Tel: 0741.054.669.

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro