Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

doina federovici

Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat că plenul Senatului a adoptat ieri cu unanimitate de voturi propunerea legislativă pe care a inițiat-o împreună cu mai mulți colegi parlamentari prin care aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat sunt scutiți de plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent acesteia, precum și de plata impozitului pe autoturism. Proiectul legislativ urmează să fie trimis pentru dezbatere la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

„Această inițiativă legislativă prin care se modifică Codul Fiscal vine în continuarea legii aprobate în 2015 prin care împreună cu colega mea, deputatul Tamara Ciofu am introdus scutirea de impozite pentru părinții copiilor cu hanidcap grav sau accentuat. Consider că este datoria noastră ca parlamentari să identificăm soluții pentru spijinirea persoanelor cu dizabilități, dar și a celor care au grijă de aceștia și se ocupă de menținerea și reintregrarea lor în societate”, a declarat Doina Federovici.

În România sunt în jur de 700.000 de persoane adulte cu dizabilități, potrivit unei statistici publicată de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, însă numai o parte dintre acestea suferă de handicap grav sau accentuat.

„Cu toate că nu este vorba de un efort bugetar foarte mare din partea administrațiilor locale care nu vor mai încasa sumele datorate pentru aceste impozite de la aparținătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat, pentru ei contează foarte mult acest lucru. Astfel își vor putea aloca resursele financiare respective pentru îngrijirea membrilor de familie și a celor pe care îi îngrijesc pentru achiziția de alimente, medicamente sau tratamente medicale”, a subliniat parlamentarul social-democrat.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

doina federovici
DorohoiNews.ro, 11-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate





DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi
1. Spațiu Comercial în Olinescu, în suprafață de 35 mp, ideal pentru fast food, fornetti, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!
SC Remus Prestige International SRL angajează pentrul punctul de lucru Dorohoi: - șofer-manipulator ...

Angajăm muncitor din Dorohoi

Angajăm muncitor din Dorohoi
Angajăm muncitor necalificat, la prelucrarea lemnului, în Botoșani, cu permis de conducere cat. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează barman

Societate comercială  din Dorohoi angajează barman
Societate comercială din Dorohoi angajează uegent barman. Relații la tel: 0745.512.848.

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni
Vând casă + teren (7200 mp) în Carasa, comuna Corlăteni. Detalii la nr. de telefon: 0751 ...

Vând autoturism PEUGEOT 307

Vând autoturism PEUGEOT 307
Vând autoturism PEUGEOT 307, 5 locuri capacitatea cilindrica 1997/79 an 2007, motorina, culoare ...

Vând boiler inox pe lemne

Vând boiler inox pe lemne
Vând boiler inox pe lemne, cap. 80l. Rel tel: 0755.351.131.

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Vând casă la roșu sau schimb cu apartament in Botosani (cu diferențe )nr tel ‭‭+40 (759) ...

Căutăm bonă

Căutăm bonă
Cautam bona pt copil 2 ani în Dorohoi. Telefon 0752.114.924,/.0742.091.123.

Pierdut cațel - bichon alb, tuns scurt

Pierdut cațel - bichon alb, tuns scurt
Pierdut catel (bichon alb, tuns scurt) in zona Clubul copiilor, raspunde la numele Mica! Daca este vazuta ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE


DorohoiNews.ro