Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: redactia@dorohoinews.ro

hunca

Parlamentarul PSD Mihaela Huncă, a anunțat astăzi că Ministerul Educației Naționale a finalizat prima strategie pentru modernizarea infrastructurii educaționale care conține măsuri și termene concrete.

„Începând de săptămâna trecută se află în dezbatere publică Strategia privind modernizarea infrastructurii educaţionale 2017-2023. Prioritățile pentru următorii 6 ani au în vedere reabilitarea și modernizarea unităților școlare din fiecare județ, în special a celor din mediul rural, creșterea capacității de școlarizare din învățământul antepreșcolar și preșcolar prin construcția de noi creșe și grădinițe pentru care s-au alocat deja fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală și îmbunătățirea condițiilor de cazare și a posibilităților de transport pentru elevi și studenți prin construcția de noi cămine și achiziția de microbuze și autobuze școlare. În calitate de membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților mă voi implica alături de colegii mei pentru implementarea acestei strategii, astfel încât să nu existe niciun impediment birocratic prin care să se întârzie adoptarea actelor normative în acest domeniu”, a declarat Mihaela Huncă.

Deciziile privind investițiile în infrastructura educațională din România nu au fost luate izolat, ci în urma analizării factorilor contextuali, precum schimbările demografice, alternativele de transport pentru elevi și nevoile pieței forței de muncă pentru fiecare județ și regiune din țară.

„Trebuie să le asigurăm elevilor un mediu școlar de calitate care să sprijine procesul de învățare. Aici mă refer, pe de-o parte la reducerea discrepanțelor dintre școlile cu clase supraaglomerate din mediul urban și cele care au prea puțini elevi din mediul rural, iar pe de altă parte la dotările de bază de care are nevoie fiecare elev pentru a studia: bibliotecă, sală de calculatoare etc. În prezent, două din zece școli din mediul urban și șase din zece școli din mediul rural nu sunt dotate cu bibliotecă. Așadar, vom impune un standard minim pentru fiecare unitate școlară, atât în ceea ce privește asigurarea infrastructurii de bază, cât și a facilităților de care să beneficieze fiecare școlar”, a subliniat deputatul PSD.


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro.ro






GALERIE FOTO

hunca
DorohoiNews.ro, 14-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate





DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

CENTRUL NAȚIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Dorohoi News

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi

Vindem, închiriem și cumpărăm spații comerciale în Dorohoi
1. Spațiu Comercial în Olinescu, în suprafață de 35 mp, ideal pentru fast food, fornetti, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează. Vezi detalii!
SC Remus Prestige International SRL angajează pentrul punctul de lucru Dorohoi: - șofer-manipulator ...

Angajăm muncitor din Dorohoi

Angajăm muncitor din Dorohoi
Angajăm muncitor necalificat, la prelucrarea lemnului, în Botoșani, cu permis de conducere cat. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează barman

Societate comercială  din Dorohoi angajează barman
Societate comercială din Dorohoi angajează uegent barman. Relații la tel: 0745.512.848.

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni
Vând casă + teren (7200 mp) în Carasa, comuna Corlăteni. Detalii la nr. de telefon: 0751 ...

Vând autoturism PEUGEOT 307

Vând autoturism PEUGEOT 307
Vând autoturism PEUGEOT 307, 5 locuri capacitatea cilindrica 1997/79 an 2007, motorina, culoare ...

Vând boiler inox pe lemne

Vând boiler inox pe lemne
Vând boiler inox pe lemne, cap. 80l. Rel tel: 0755.351.131.

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Vând casă la roșu sau schimb cu apartament in Botosani (cu diferențe )nr tel ‭‭+40 (759) ...

Căutăm bonă

Căutăm bonă
Cautam bona pt copil 2 ani în Dorohoi. Telefon 0752.114.924,/.0742.091.123.

Pierdut cațel - bichon alb, tuns scurt

Pierdut cațel - bichon alb, tuns scurt
Pierdut catel (bichon alb, tuns scurt) in zona Clubul copiilor, raspunde la numele Mica! Daca este vazuta ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE


DorohoiNews.ro