Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Senatorul Gheorghe Marcu 3

Social democraţii botoşăneni au susţinut ieri, 16 septembrie 2011, începând cu ora 10.00, o conferinţă de presă la sediul partidului. La întâlnire au participat senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, candidatul USL pentru Primăria Botoşani, Gabriel Oprişanu, consilierul local Gheorghe Vâzdoagă şi alţi lideri ai partidului.

În cadrul conferinţei au fost prezentate o serie de nereguli comise de actuala structură de conducere, atât la nivel naţional cât şi la nivel local. Senatorul Gheorghe Marcu, liderul PSD Botoşani a dorit să readucă în atenţia cetăţenilor problema investiţiilor şi achiziţiilor făcute necorespunzător, în urma cărora populaţia României are de suferit.

„Aceste cazuri sunt în opinia mea sunt foarte grave. De exemplu, la Craiova, firma Ford a început de curând o investiţie. M-a surprins că aceasta a fost condiţionată de ajutor de stat din partea României. Dacă suntem parteneri cu americanii de ce nu încearcă să facă aceste investiţii fără ajutor de stat? Ajutor de stat înseamnă ca toţi să contribuie. Un alt caz este mediatizatul împrumut luat de la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Mă refer la cele 8 miliarde de euro luate de România pe care tot noi, cetăţenii, îl plătim la o dobândă de 4% la care se adaugă şi comisioane de administrare”, a spus senatorul Gheorghe Marcu. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)





Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Senatorul Gheorghe Marcu 3Senatorul Gheorghe Marcu 1Senatorul Gheorghe Marcu 2Senatorul Gheorghe Marcu 3
DorohoiNews.ro, 16-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Asavei Otilia în aceste ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal
Restaurant-Pizzerie din Dorohoi, angajează personal calificat, cu experiență în domeniu, pentru ...

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi
Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi vizavi de ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru ...

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!
Bălinișteanu Constantin a pierdut un portofel conținând acte personale, în Dorohoi. Persoanele ...

Vând casă în Satu Nou

Vând casă în Satu Nou
Vând casă în localitatea Satu Nou, componentă a municipiului Dorohoi, str. Nucilor nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro