Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gabriel Oprosanu

La conferinţa de presă desfăşurată la sediul partidului PSD, a fost prezent şi candidatul USL pentru Primăria Botoşani, Gabriel Oprişanu care consideră că acţiunile PDL-ului din ultima vreme au rolul de a submina relaţia dintre sociali liberali. „Nu ne demonstrează decât că sunt disperaţi că vor pierde alegerile de anul viitor şi vor să facă absolut orice pentru a-si păstra privilegiile. Au făcut invitaţii primarilor liberali sau PSD-işti să se alăture dumnealor, să treacă de partea lor şi alte manevre de acest gen.”

Acesta a calificat ideea de a deschide o universitate la Botoşani ca fiind un lucru benefic pentru judeţ, în măsura în care se vor putea păstra elevii şi profesorii bine pregătiţi în zonă. „Este o idee extrem de ambiţioasă, care ar duce Botoşaniul în rândul municipiilor de prim rang. Este ceea ce ne dorim să facem şi prin programul USL ne dorim să ţintim mai sus pentru că atunci cand îţi doreşti mai mult, obţii mai mult. Nu trebuie mereu să plecăm capul la judeţele Iaşi sau Suceava. Într-adevăr putem atinge un standard mult mai înalt şi nu neapărat să ne mulţumim cu această poziţie pe care statistica ne-o oferă. Este ceea ce ne propunem noi pentru următorul interval de timp, în următorii 4 ani, şi de ce nu pentru următorii 8 ani.”

O altă problemă foarte importantă semnalată de Oprişanu a fost referitor la analiza a ceea ce se întâmplă la nivelul Primăriei Botoşani, şi anume investiţiile din municipiu.” Faptul că se investeşte este un lucru bun, nimeni nu contestă asta, dar atât PSD cât şi PNL sunt asaltaţi cu sesizări din partea cetăţenilor şi a agenţilor economici privind oportunitatea, necesitatea şi cheltuielile absolut aberante pe care le face municipalitatea. Noi, împreună cu departamentele economice ale celor două partide, vom analiza punctual fiecare investiţie făcută de Primărie pentru a arăta ca există cheltuieli  mult mai mari decât ceea ce se face. Acum adunăm date şi vom solicita punctual răspuns din partea Primăriei cu privire la investiţiile care se derulează”, a mai adăugat candidatul USL, Gabriel Oprişanu. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gabriel OprosanuGabriel Oprisanu 1Gabriel Oprisanu 2Gabriel Oprisanu 3
DorohoiNews.ro, 16-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro