Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copil nu vrea mancare

Părinţii se încăpăţânează să-şi oblige copiii să mănânce tot din farfurie, însă acest aspect poate să aibă un impact asupra vieţii de adult.

Părinţii sunt obişnuiţi să le reproşeze copiilor că nu au mâncat tot din farfurie, iar uneori ajung să îi oblige pe cei mici să consume alimente peste măsură fără să realizeze că acest lucru poate să aibă un impact asupra vieţii de adult.

„În momentul în care ne obligăm copilul să termine tot din farfurie nu facem decât să aducem frustarea în timpul mesei, iar cel mic inevitabil să aibă o relaţie deficitară cu mâncarea. Părinţii trebuie să înţeleagă că un copil acumulează kilograme în plus dacă este forţat să mănânce la o masă cât mai multe alimente, însă acest lucru poate să îl afecteze în timp şi poate ajunge să acumuleze cât mai multe kilograme în plus. Este indicat să fim aproape de copii şi să le oferim toate informaţiile despre alimente şi să îi lăsăm să aibă iniţiativă. În caz contrar pot începe să mănânce chestii pe furiş. Până la vârsta de 5 ani cei mici ştiu când s-au săturat, însă rolul părinţilor este să le pună la dispoziţie alimente sănătoase şi diversificate“, a spus Mihaela Soare, psiholog.

Care este cheia succesului?
Medicii pediatri au precizat că de fapt educaţia gustului se face din copilărie, iar părinţii sunt cei care trebuie să adopte un stil de viaţă sănătos. „Kilogramele acumulate în plus ne arată clar că un copil are un dezechilibru între cantitatea de mâncare consumată, dar şi lipsa mişcării zilnice. Dacă părinţii sunt cei care au o alimentaţie dezordonată atunci cu siguranţă şi cei mici vor adopta acelaşi stil de viaţă. Copilul trebuie să înveţe să trebuie să se aşeze la masă, iar dacă refuze să mănânce va trece la masa următoare. Atunci când este sănătos nu trebuie să ne facem prea multe probleme, iar atunci când i se va face foame, va cere de mâncare“, a precizat Adriana Tudor, medic pediatru.

Specialiştii au mai precizat că părinţii trebuie să îşi pună un semn de întrebare atunci când au un copil supraponderal şi să nu mai dea vina pe zahăr sau de grăsimea din dietă. Sedentarismul şi cantitatea mare de alimente consumate la o singură masă fac din copiii din ziua de astăzi nişte obezi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

copil nu vrea mancare
DorohoiNews.ro, 02-04-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro