Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alimente UE_05

Direcţia de Asistentă Socială Dorohoi face cunoscut beneficiarilor care au primit cupoane  că începând cu data de 15.12.2014 distribuirea ajutoarelor constând în alimente de bază ( făina grau, paste făinoase, ulei floarea soarelui, conserva carne de porc, conserva carne de vită, conservă pate de ficat, zahăr, mălai) în cadrul programului POAD 2014  se face în incinta fostei unităti militare de la Brazi ( corp clădire C8)  din strada 1 Decembrie nr.24.

Distribuţia produselor se face timp de 30 zile conform metodologiei de aplicare a HG 799/2014.
Categoriile de persoane beneficiare conform H.G 799 din 17.09.2014 sunt:
    1. PENSIONARII sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate sunt sub 400 lei/ lună .
    2. ŞOMERII care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii 76/ 2002, în cuantum lunar de până la 400 lei şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
    3. PERSOANELE CU HANDICAP GRAV ŞI ACCENTUAT adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
    4. BENEFICIARII DE VENIT MINIM GARANTAT potrivit prevederilor Legii 416/ 2001.
    5. FAMILIILE BENEFICIARE DE ALOCAŢIE PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI acordată în baza legii 277/2010.
    6. PERSOANELE BENEFICIARE ale următoarelor LEGI: 49/1991, 49/1999, 309/2002, 118/1990, 189/2000, 341/2004, 109/2005, 8/2006, 578/2004.

Documentele necesare pentru ridicarea produselor sunt buletinul sau cartea de identitate a titularului în original şi cuponul primit prin poştă.

În cazul în care din motive bine întemeiate, titularul nu se poate deplasa pentru ridicarea produselor, acesta poate delega o persoană, care trebuie să prezinte cuponul, acte identitate pentru titular şi delegat(original şi copie), delegaţie din partea titularului.
       Programul centrului de distribuţie din strada 1 Decembrie nr.24  va fi:  
        LUNI, MARTI, MIERCURI si JOI      -       09-15
        VINERI          -      09-13
        SAMBATĂ, DUMINICĂ ŞI SĂRBĂTORI LEGALE  -  Liber
            
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Ştefan cel Mare nr.43 tel.0231617813 interior 14 persoana de contact Stan Adrian.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Alimente UE_05
DorohoiNews.ro, 15-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.12.2014 la 17:20

In piata deja a inceput vanzarea de conserve .

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament decomandat cu două camere, etaj intermediar, în zona centrală a municipiului ...

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA

Sincere condoleante familiei GHERASIM LIVIU și NINA
Suntem alaturi de nasii NINA si LIVIU GHERASIM,in aceste clipe grele cand mama Aurica a trecut la cele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro