Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Razvan Burleanu la Dorohoi_15

Pentru prima dată de când este președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns duminică, 14 mai 2017, în județul Botoșani. Pentru început, acesta a avut la Botoșani o întâlnire cu conducerea clubului FC Botoșani dar și cu autoritățile locale.

După asta, Răzvan Burleanu și-a continuat programul și s-a deplasat la Dorohoi pentru a vedea Baza Sportivă „1 Mai”. Aici a avut o întâlnire și cu antrenorul Cătălin Hîj, referent zonal pentru loturile naționale de juniori.

Șeful FRF a rămas plăcut impresionat de tot ceea ce a văzut la Dorohoi și a spus că FRF va investi în următoarea perioadă două milioane de euro în terenuri sintetice și că este posibil ca unul dintre ele să fie construit la Botoșani. Totodată, acesta a promis că pe viitor va încerca să aducă loturile naționale de juniori la Dorohoi pentru pregătire.

Vizita lui Răzvan Burleanu a continuat la Cupa AJF de la Văculești, unde a asistat la semifinalele și finala competiției.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Razvan Burleanu la Dorohoi_15Razvan Burleanu la Dorohoi_01Razvan Burleanu la Dorohoi_02Razvan Burleanu la Dorohoi_03Razvan Burleanu la Dorohoi_04Razvan Burleanu la Dorohoi_05Razvan Burleanu la Dorohoi_06Razvan Burleanu la Dorohoi_07Razvan Burleanu la Dorohoi_08Razvan Burleanu la Dorohoi_09Razvan Burleanu la Dorohoi_10Razvan Burleanu la Dorohoi_11Razvan Burleanu la Dorohoi_12Razvan Burleanu la Dorohoi_13Razvan Burleanu la Dorohoi_14Razvan Burleanu la Dorohoi_16Razvan Burleanu la Dorohoi_17Razvan Burleanu la Dorohoi_18Razvan Burleanu la Dorohoi_19Razvan Burleanu la Dorohoi_20Razvan Burleanu la Dorohoi_21Razvan Burleanu la Dorohoi_22Razvan Burleanu la Dorohoi_23Razvan Burleanu la Dorohoi_24Razvan Burleanu la Dorohoi_25Razvan Burleanu la Dorohoi_26Razvan Burleanu la Dorohoi_27Razvan Burleanu la Dorohoi_28Razvan Burleanu la Dorohoi_29
DorohoiNews.ro, 17-05-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.08.2017 la 18:49

De ce Dorohoiul nu mai are echipa de fotbal ? Acum Consiliul Local poate sponzoriza echipa orasului (care o fi aiai?)cu 5% din buget ! De ce nu se face ceva ? E rusinos ca Darabaniul sa aiba echipa de fotbal in liga 3 si Dorohoiul nu !

17.05.2017 la 18:33

Mda ! Își pregătește terenul ca la următoarele alegeri sa fie votat de către cei din ligile inferioare ! Toate vizitele astea nu sunt decât niște propagande pt a se promova și pt a și asigura voturile la următoarele alegeri !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro