Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_37

FCM Dorohoi a disputat, în fața a aproximativ 200 de suporteri, împotriva celor de la CS Kosarom Pașcani, meciul care a contat pentru cea de-a cincea etapă din Liga a 3 a Seriei 1.

Vineri, 6 septembrie 2013, s-a disputat cea de-a cincea etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a, etapă în care FCM Dorohoi a terminat la egalitate (0-0) meciul disputat de la ora 17:00 pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.

FCM Dorohoi a început meciul bine și a avut o primă ocazie în minutul 7, când Eduard Sandu a pătruns în careul gazdelor și a șutat periculos. În următoarele minute meciul s-a dovedit a fi unul echilibrat, minutul 15 fiind unul de intensitate mai ridicată, minut în care FCM Dorohoi a atacat pozițional iar oaspeții au încercat să surprindă pe contraatac. În minutul 27 Ghiviziu poziționează un șut bun, dar din păcate mingea trece puțin pe lângă poartă. O altă ocazie pierdută a fost cea din minutul 31 când Homneac a încercat un șut de la 14 metri, mingea trecând însă peste poartă. Scorul la pauză a fost 0-0.

Repriza secundă a început prin dominarea autoritară a celor de la FCM Dorohoi. Dorohoienii au avut două ocazii imense de a înscrie, în minutul 50 când Ghiviziu a tras de la 17 metri, din păcate în bara laterală,  și în minutul 73, când Orășanu a expediat un șut de la 18 metri, nimerind vinclul porții. Suporterii au suspinat în minutul 68 când Homneac a șutat de la 13 metri, însă portarul gazdelor a scos miraculos și în minutul 78 când Grumezescu a trecut de portar, dar a șutat pe lângă poartă din doi metri. În minutul 88 FCM Dorohoi a rămas în 10 jucători după ce Halip a primit cel de-al doilea galben în urma unui fault mai dur. Meciul s-a  încheiat cu scorul de 0-0. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_37FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_01FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_02FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_03FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_04FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_05FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_06FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_07FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_08FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_09FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_10FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_11FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_12FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_13FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_14FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_15FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_16FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_17FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_18FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_19FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_20FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_21FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_22FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_23FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_24FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_25FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_26FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_27FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_28FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_29FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_30FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_31FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_32FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_33FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_34FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_35FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_36FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_38FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_39FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_40FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_41FCM Dorohoi - Kosarom Pascani_42
DorohoiNews.ro, 27-09-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.10.2013 la 23:58

cu cumatrul si cu finul la anul jucam cu oltchimul (handabal) totul e pe rudenie fini cumatri frati ai unor prieteni si cam atat

28.09.2013 la 18:59

Nici nu a mai trebuit scara la tabela..!!Spectatori putini..predomina cei in varsta ...

28.09.2013 la 18:37

Vorba lui Bula: Acum, asta ne mai trebuia. Deci, nu ne mai trebuie nimic..... De fapt,vad ca nimeni nu mai face nici un comentariu. Oare ne-am resemnat numai dintr-un egal nenorocit?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro