Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Locuinte sociale_02

În data de 25 martie a avut loc inaugurarea locuințelor sociale construite în cartierul Dumbrava Roșie din municipiul Dorohoi, fiind unul dintre proiectele europene ale orașului. Acest eveniment a fost deschis de către primarul Dorin Alexandrescu, alături de acesta fiind prezenți beneficiarii locuințelor. 

Acest proiect european a luat naștere în anul 2019, reprezentând un proiect social în valoare de aproape 1 milion de euro, finalizându-se cu un an înaintea termenului prestabilit. Vizează 16 locuințe pentru persoane cu diferite cazuri sociale, acestea fiind alese în urma unor criterii și a unei liste de priorități de către Comisia Socială.

„Sunt bucuros că prin repartițiile care au avut loc astăzi, beneficiarii de locuințe sunt persoane care au serviciu, care lucrează în municipiul Dorohoi și care au mulți copii. Ca o premieră pentru noi, s-au făcut locuințe din proiect cu destinație pentru persoane cu dizabilități, și anume, 4 din cele 16 locuințe sunt destinate unor persoane cu dizabilități. Locuințele pe două nivele sunt în condiții de finisaj deosebite, cu 3 camere, 2 băi, curte spațioasă, propice pentru o familie numeroasă.”, declară primarul Dorin Alexandrescu. 

Cartierul Dumbrava Roșie a devenit un cartier ce găzduiește aproape 90 de locuințe sociale, fiind dotat cu toate utilitățile necesare traiului zilnic, dar și cu asfalt și alei.

Sunt vizate noi proiecte europene pentru dorohoieni 

În viitorul apropiat va fi finalizat proiectul de pe strada Cercetaș Tubianu, fiind vorba despre un bloc cu 16 locuințe, acestea urmând să fie recepționate iar mai apoi repartizate în urma criteriilor stabilite, împreună cu lista de priorități. 

„A doua etapă presupune semnarea unor contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, în luna aprilie, vizând un proiect asemănător celui încheiat astăzi. În continuarea acestor locuințe, vor fi construite încă 16 locuințe sociale asemănătoare și încă un bloc lângă cel de pe strada Cercetaș Tubianu. Sperăm ca finanțările să fie asemănătoare, pentru a putea duce la bun sfârșit cele propuse.”, afirmă primarul Dorin Alexandrescu. 

De asemenea, sunt în plan și modernizarea și dezvoltarea cartierului Dumbrava Roșie, prin proiectarea și construcția unor spații de joacă pentru copii, supermarket-uri, spații cosmetice dar și parcare auto.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Locuinte sociale_02Locuinte sociale_01Locuinte sociale_03Locuinte sociale_04Locuinte sociale_05Locuinte sociale_06Locuinte sociale_07Locuinte sociale_08Locuinte sociale_09Locuinte sociale_10Locuinte sociale_11Locuinte sociale_12Locuinte sociale_13
DorohoiNews.ro, 26-03-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro