Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alunecari de teren_4

Două alunecări de teren care afectează drumurile județene - DJ296, Roma – Nicșeni, și DJ 293, Dumeni – Havârna - vor fi stabilizate. 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au verificat stadiul lucrărilor. „Proiectele demarate la începutul acestui an sunt în grafic. Odată cu încălzirea vremii și oprirea precipitațiilor, lucrările vor putea avansa într-un ritm mai rapid și avem promisiunea că vor fi terminate până la finele anului. Important este să se stabilizeze versanții pentru ca apoi să putem moderniza cele două sectoare de drum. Am determinarea ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean să îmbunătățesc substanțial infrastructura rutieră, astfel încât să se poată circula în Botoșani pe drumuri decente”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. 

La rândul său Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean, speră ca în cel mai scurt timp, CNI să scoată la licitație și celelalte trei sectoare din DJ 296, Roma-Nicșeni, pentru a viabiliza traficul pe această arteră rutieră. Este vorba de un sector de 2,6 kilometri situat la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, unul de 1,35 kilometri situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi. „Documentațiile acestor sectoare de drum sunt în diferite stadii de lucru în cadrul CNI. Încercăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție să urgentăm procedurile”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani. 

Valoarea totală a celor două investiții se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro, trei milioane de euro pentru alunecarea de teren de la Roma – Nicșeni și 1,5 milioane de euro pentru cea de la Dumeni – Havârna.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Alunecari de teren_4Alunecari de teren_1Alunecari de teren_2Alunecari de teren_3Alunecari de teren_5Alunecari de teren_6Alunecari de teren_7Alunecari de teren_8
DorohoiNews.ro, 03-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.04.2021 la 16:56

Drumul Dorohoi-Suceava are vreo șansă ?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu gândul la popasul scurt al omului pe pământ și la neputința umană în fața marii ...

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Organizația Municipală PSD Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu regret și tristețe am aflat de trecerea în neființă a bunicii colegei noastre Cristina-Elena ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi

Vând teren în cartierul Trestiana Dorohoi
Vând teren intravilan în suprafața de 1 500 mp intabulat situat în municipiul Dorohoi, ...

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vând locuri de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari, zona rezidențială, cu toate utilitățile. ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro