Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Semnare Strategic (2)

Consiliul Județean Botoșani a stabilit data la care vor începe lucrările pe cele două loturi din Drumul Strategic adjudecate. Este vorba de miercuri, 12 mai 2021.

„Așa cum am promis, lucrările vor demara cât de repede posibil. Termenul la care va fi emis de către dirigintele de șantier ordinul de începere a lucrărilor este foarte strâns, dar reprezentanții firmelor care și-au adjudecat licitațiile au înțeles mesajul nostru și grăbesc toate procedurile care țin de dumnealor ca să se poată demara lucrările cât mai repede posibil. Au fost deja în teren, au identificat locurile pe care își vor face organizările de șantier, au luat contact cu primăriile pentru a obține avizele necesare, iar pe data de 12 mai vom face predarea de amplasament. De asemenea, Consiliul Județean a înștiințat dirigintele de șantier, proiectantul, primările și inspectoratele județene de construcții din Botoșani și Iași despre data pe care am stabilit-o pentru începerea lucrărilor. Am plătit taxele necesare, astfel încât lucrările să poată demara cât mai urgent”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările vor începe cu organizarea de șantier, fază care este inclusă în graficul prevăzut de contract.

În ceea ce privește lotul 2 al Drumului Strategic, specialiștii Consiliului Județean au trimis Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor toată documentația necesară pentru ca magistrații să se poată pronunța cu celeritate. „Am solicitat judecarea în regim de urgență pentru că nu vrem să punem în pericol acest proiect vital pentru județ. Sperăm să avem o sentință în scurt timp și lucrurile să intre într-un făgaș normal”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Reamintim că vineri, 23 aprilie, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, și reprezentanții asocierilor de firme care au câștigat licitațiile pe loturile 1 și 3 ale Drumului Strategic au semnat contractele de lucrări pentru modernizarea a 56 de kilometri de drum județean. 

Pe lotul 1, în lungime de aproximativ 30 kilometri, care este format din tronsonul Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași și tronsonul Dângeni – Mihălășeni, lucrările de modernizare vor fi efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest. Valoarea contractului cu tot cu TVA este de 112,4 milioane de lei.

Lotul 3, în lungime de aproximativ 26 de kilometri, pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni, va fi modernizat de asocierea formată din Frasinul și Dimex 2000 Company. 

Valoarea contractului cu tot cu TVA este de aproximativ 103 milioane de lei.

Valoarea totală a proiectului, care include și lotul 2, dar și celelalte cheltuieli generate de proiect – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei. Din această sumă, contribuția CJ este o treime, mai exact 158 milioane lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Semnare Strategic (2)Semnare Strategic (1)Semnare Strategic (3)Semnare Strategic (4)
DorohoiNews.ro, 01-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro