Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bani

Proiectul de hotărâre de guvern realizat de Instituția Prefectului pentru solicitarea fondurilor necesare în Botoșani, în vederea acoperirii pagubelor făcute de inundațiile din luna iunie, a fost aprobat de Guvernul Cîțu. Suma totală este de 8 milioane de lei, așa cum aceasta a fost centralizată în urma evaluărilor făcute în întreg județul de comisiile mixte formate din ordinul prefectului Dan Nechifor. 

Specialiști din diverse instituții cu atribuții în constatarea și evaluarea pagubelor suferite de infrastructura rutieră afectată de aluviunile pluviale s-au deplasat în toate cele 29 de unități administrative pentru a verifica și a centraliza nevoile de fonduri cu ajutorul cărora să se repare ceea ce au stricat ploile. Drumuri sătești, comunale și de exploatare, străzi, șanțuri dalate, sisteme de scurgere a apei de ploaie sunt principalele obiective vizate de alocările financiare. În lista unităților administrativ-teritoriale sunt Municipiul Botoșani, orașul Ștefănești și 27 de comune botoșănene, cu primari ce aparțin unor diverse formațiuni politice (conform tabelul de mai jos). 

Prefectul Dan Nechifor ține să atragă atenția asupra faptului că, așa cum inundațiile nu țin cont de culoarea politică a primarilor din comune și orașe, nici măsurile de reparație nu trebuie să țină cont de criterii politice, iar prezenta alocare bugetară este o dovadă în acest sens. ”Este inacceptabil și ilegal să aloci fonduri și să repari drumuri în funcție de partidul primarului, iar această practică s-a folosit mandat după mandat la Consiliul Județean. Într-un județ în care drumurile sunt atât de proaste, este inacceptabil să procedezi astfel. Banii pentru astfel de capitole strategice în dezvoltarea județului, acolo unde nevoile botoșănenilor sunt cele mai mari, trebuie alocați pe alte considerente decât cele politice.”, a declarat prefectul Dan Nechifor. 

Hotărârea de guvern privind fondurile pentru reparațiile pagubelor făcute de ploi a fost explicată de premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern de miercuri, 21 iulie, context în care primul ministru a arătat că o altă serie de fonduri urmează a fi aprobată pentru refacerea școlilor afectate de inundațiile din ultima perioadă. Printre acestea se află și o școală din județul Botoșani, mai exact din localitatea Scutari, comuna Mileanca. Conform datelor transmise de Daniel Botezatu, inspectorul școlar general, clădirea avea anterior o serie de probleme care acum, pe fondul ploilor, s-au acutizat. O documentație în acest sens va fi realizată la nivelul Instituției Prefectului și trimisă către București pentru solicitarea fondurilor necesare reparațiilor.

 

 

 

 

7)

Județul Botoșani                  Total, din care:                           

 

8.003

1

Refacere străzi: Str. Barbu Lăzăreanu, Str. Izvoarelor, Str. Moara de Foc, Str. Vâlcele, Str. Zimbrului - 3,116 km

Municipiul Botoşani

737

Refacere structură rutieră asfaltată în intersecţia Str. Săvenilor cu Str. Împărat Traian - 157 mp

Refacere pasarelă pietonală Str. Plopilor peste pârâul Luizoaia

Refacere 3 sisteme de scurgere ape pluviale: 1 sistem în intersecţia Calea Naţională cu str. Ion Pillat, 1 sistem în intersecţia str. Octav Onicescu cu str. Împărat Traian, 1 sistem în intersecţia str. George Enescu cu str. Mihail Kogâlniceanu

2

Refacere drumuri săteşti: DS 689 (Str. Mihai Eminescu), DS 214 (Str. Râpa Galbenă), DS 525 (Str. Liviu Rebreanu), DS 321(Str. Sf. Gheorghe), DS 448 (Str. Emil Racoviţă), DS 703 (Str. Ghe. Lazăr), DS 279 (Str. Mihai Viteazul) - oraş Ştefăneşti; DS 642 (Str. Sf. Ioan), DS 642 (Str. George Topârceanu), DS 72 (Str. Matei Corvin), DS 86-670-69 (Str. Dimitrie Camtemir) - sat Stânca; DS 911 (Str. Burebista) - sat Bobuleşti; DS 139 (Str. Gheorghe Punga) - sat Bădeuţi - 4,600 km

Orașul Ștefănești      

138

3

Refacere drumuri sătești: DS 72 - sat Timuş; DS 70 - sat Panaitoaia   - 0,670 km

Comuna Avrămeni

34

Refacere 1 podeţ pe DE 392-DE 384 (între satele Ichimenii Noi şi Ichimenii Vechi)

4

Refacere drumuri comunale: DC 35E între sat Pleşani-sat Libertatea; DC 35G - sat Libertatea; DC 35A, DC 35B, DC 35D - sat Călăraşi - 6,100 km     

Comuna Călăraşi

553

Refacere drumuri sătești: DS 156, DS 157-161, DS 126, DS 182, DS 77, DS 250-257, DS 1, DS 167 - sat Pleşani; DS 202, DS 123, DS 11, DS 95+76+67, DS 155, DS 176, DS 185/1, DS 54, DS 45, DS 32, DS 217, DS 4 - sat Libertatea; DS 499, DS 469/1, DS 416, DS 369, DS 312, DS 260, DS 200, DS 500+DS 103, DS 60, DS 17, DS 180, DS 732, DS 874, DS 920, DS 980, DS 757, DS 1029, DS 1057, DS 756/1, DS 789/1, DS 1094, DS 1226 - sat Călăraşi  - 11,800 km

Refacere 2 podețe pe DC 35E - sat Pleşani

5

Refacere drumuri săteşti: DS 21, DS 35, DS 38, DS 37, DS 3, DS 19, DS 26, DS 59, DS 58, DS 67, DS 56, DS 69 - sat Concești                                                                    - 5,250 km

Comuna Conceşti

138

6

Refacere drumuri de exploatare: DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni  - 0,500 km

Comuna Corni

20

Refacere 1 podeţ pe DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni                                                                         

7

Refacere drumuri săteşti: DS  129, DS 157, DS 334, DS 253, DS 290, DS 353, DS 375, DS 430, DS 694, DS 705, DS 604, DS 605, DS 760, DS 799, DS 934, DS 1039, DS 1084, DS 1062, DS 1070, DS 890/1, DS 884, DS 878, DS 856 -sat Cordăreni;  DS 500, DS 482, DS 162, DS 133, DS 45, DS 46, DS 303, DS 302, DS 24, DS 25 - sat Slobozia; DS 1409, DS 1207, DS 1276, DS 1114, DS 1220, DS 1265 - sat Grivița - 11,500 km

Comuna Cordăreni

236

Refacere drum vicinal: DV 100 - sat Cordăreni - 0,500 km

Refacere 1 km şanţ dalat pe DC 71A - sat Cordăreni                                          

8

Refacere drumuri săteşti: DS 61, DS 67, DS 92, DS 127, DS 390, DS 442 - sat Crasnaleuca; DS 119, DS 143 - sat Cotu Miculinţi                                                                       - 1,620 km                         

Comuna Coţuşca

26

9

Refacere drumuri săteşti: DS 391 - sat Dămileni - 1,800 km

Comuna Cristineşti

123

Refacere drumuri de exploatare: DE 532, DE 543 - sat Dămileni  - 3,000 km  

10

Refacere drumuri comunale: DC 21 - sat Drăguşeni; DC 7 - Sat Sarata - 1,050 km

Comuna Drăguşeni

596

Refacere drumuri săteşti: DS 889, DS 957, DS 848, DS 586, DS 764, DS 392, DS 512, DS 730 - sat Drăguşeni  - 2,050 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 111, DE 107 - sat Podriga - 3,600 km  

Refacere 9 podeţe: 1 podeţ pe DS 889, 1 podeţ pe DS 957, 1 podeţ pe DS 848, 1 podeţ pe DS 586, 1 podeţ pe DS 764; 1 podeţ pe DE 111 - sat Drăguşeni; 2 podeţe pe DC 7 - sat Sarata; 1 podeţ pe DE 107 - sat Podriga

11

Refacere drum comunal: DC 26 - între sat Băbiceni şi sat Broşteni -  3,000 km

Comuna Durneşti

90

12

Refacere drumuri săteşti: DS 572, DS 340, DS 396, DS 248 - sat Stroieşti; DS 248, DS 195, DS 263+DS 368+DS 283, DS 283 - sat Şendreni; DS 106, DS 301, DS 144 - sat Vlădeni Deal; DS 85, DS 40 - sat Vlădeni Vale; DS 223 - sat Rădeni Vechi; DS 119+DS168 - sat Rădeni Noi; DS 230, DS 28, DS 231, DS 121 - sat Boscoteni -18,950 km

Comuna Frumuşica

598

Refacere drumuri de exploatare: DE 191 - sat Rădeni Vechi - 1,000 km

13

Refacere drumuri comunale: DC 138 - sat Stânca - 0,380 km

Comuna George Enescu

101

Refacere drumuri săteşti: DS 1231, DS 1190, DS 145 - sat  Dumeni; DS 1560, DS 1579 - sat  Şipoteni; DS 147-DS 173  - sat Popeni - 2,220 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 535 - sat Şipoteni, DE 70, DE 71/0 - sat Stânca  - 0,820 km  

14

Refacere drumuri săteşti: DS 1419,  DS 1121, DS 1420, DS 1452+DS1154, DS 1497, DS 1588, DS 934, DS 698, DS 642, DS 800 - sat Havârna;  DS 446, DS 494, DS 270, DS 77 - cătun Bașeu (sat Havârna); DS 223, DS 204, DS 132 - sat Gârbeni; DS 88, DS 146, DS 276, DS 146, DS 285 - sat Tătărășeni;  DS 262, DS 18, DS 192, DS 180 - sat Balinți - 6,770 km  

Comuna Havârna

131

15

Refacere drumuri săteşti: DS 1223, DS 121, DS 1068, DS 1477, DS 1500 - sat Hudeşti; DS 520, DS 444, DS 1416, DS 936 - sat Mlenăuți; DS 202, DS 433-DE 1351 - sat Bașeu; DS 732, DS 760, DS 673, DS 12, DS 1101 -sat Alba; DS 130 - sat Baranca                                                                    - 9,290 km

Comuna Hudeşti

236

Refacere drumuri de exploatare: DE 100 - sat Alba; DE 866 - sat Hudeşti - 0,800 km

16

Refacere drumuri comunale: DC 81 - sat Ibăneşti - 1,500 km

Comuna Ibăneşti

284

Refacere drumuri săteşti: DS 113, DS 24, DS 127-38, DS 80, DS 321, DS 686, DS 349, DS 700, DS 699, DS 427 - sat Dumbrăvița; DS 1550, DS 1365, DS 723, DS 8, DS 1366, DS 1551, DS 220, DS 456, DS 421, DS 972, DS 50 - sat Ibănești - 10,450 km

Refacere drumuri de exploatare:  DE 609 - sat Dumbrăvița; DE 128, DE 174/4, DE 303 - sat Ibăneşti - 2,200 km  

17

Refacere drumuri săteşti: DS 535 - sat Loturi; DS 51 - sat Iorga; DS 70/1 - sat Manoleasa Prut; DS 57, DS 80, DS 180, DS 132, DS 242, DS 198, DS 177, DS 154, DS 113, DS 312, DS 319, DS 105 - sat Manoleasa - 4,230 km

Comuna Manoleasa

134

Refacere 1 podeţ pe DE 551 - sat Manoleasa

18

Refacere drumuri comunale:  DC 61B, DC 61C, DC 61 - sat Cătămărăşti; DC 62 - sat Cerviceşti; DC 62 - sat Cucorăni;  DC 61A - sat Stânceşti - 3,900 km

Comuna Mihai Eminescu

1.753

Refacere străzi: Str. Lalelelor, Str. Măcinilor – sat Cătămărăşti Deal; Str. Porumbeilor, Str. Amurgului, Str. Lacului, Str. Grădinilor, Str. Codrii de Aramă - sat Cătămărăşti;  Str. Dorohoiului, Str. Buduhacea, Str. Pădurii, Str. Şcolii - sat Cerviceşti; Str. Petre Irimiescu, Str. Izvorasului - sat Cucorăni;  Str. Dumbravei - sat Ipoteşti;  Aleea Poveştilor; Str. Fundoaia; Str. Theodor Calimachi,  Str. Salcâmilor, Str. I.D. Marin, Str. Izvorului - sat Stânceşti; Str. Şcolii - sat Manoleşti - 9,000 km

Refacere 7 podeţe: 2 podeţe în sat Cătămărăşti Vale , 2 podeţe în sat Ipoteşti (Ale. Gavanului, str. Nuferilor), 3 podeţe în sat Stânceşti (Str. Cetăţilor, Str. Izvorului, Str. Fundoaia)

19

Refacere drumuri comunale: DC 21B - sat Codreni; DC 21A - sat Seliștea - 4,200 km

Comuna Mileanca

346

Refacere drumuri săteşti: DS 1022, DS 958, DS 44, DS 28, DS 106, DS 145, DS 174, DS 955, DS 865, DS 249, DS 749, DS 706, DS 564, DS 2, DS 533, DS 464, DS 432, DS 393, DS 314, DS 279 - sat Mileanca; DS 280, DS 323, DS 253, DS 162, DS 152, DS 176, DS 193, DS 84, DS 71, DS 55 - sat Codreni;  DS 57, DS 139, DS 66, DS 49, DS 133, DS 73, DS 40, DS 158, DS 1526, DS 82, DS 30, DS 164, DS 116, DS 91, DS 10 - sat Scutari; DS 81, DS 53 - sat Seliștea - 10,480 km 

Refacere drum de exploatare: DE 220 - sat Mileanca - 1,000 km

20

Refacere drum comunal: DC 9A sat Mitoc - sat Horia - 1,800 km

Comuna Mitoc

81

Refacere drumuri săteşti: DS 973, DS 761, DS 925 - sat  Mitoc - 0,900 km

21

Refacere drumuri comunale: DC 65 între sat Nicşeni - sat Dacia  - 2,000 km

Comuna Nicşeni

191

Refacere drumuri săteşti: DS 6, DS 50 - sat Dacia; DS 259,

DS 215, DS 352, DS 351, DS 389, DS 692, DS 574, DS 595,

DS 555, DS 533, DS 629, DS 657, DS 400, DS 735 - sat Nicşeni; DS 159, DS 361+DS 389, DS 453, DS 479, DS 901 - sat Dorobanţi - 4,380 km

22

Refacere drumuri comunale: DC 330 (între sat Româneşti şi sat Sarata), DC 370 (între sat Româneşti şi sat Albeşti) - 3,300 km

Comuna Româneşti

99

23

Refacere drumuri săteşti: DS 124, DS 209, Str.18, DS 295, DS 390, DS 337, DS 441, DS 426, DS 464 - sat Victoria; DS 926, DS 1016, DS 1131, DS 223, DS 293, DS 1160/1 - sat Tocileni; DS 51, DS 267, DS 245, DS 232, DS 233, DS 106, DS 246 - sat Siliştea; DS 351, DS 352, DS 263, DS 243/1, DS 285, DS 92, DS 510, DS 534, DS 326 - sat Stăuceni - 8,840 km

Comuna Stăuceni

340

Refacere 4 podeţe: 2 podeţe în satul Victoria, 1 podeţ la intersecţia DS 223 cu DS 107 - sat Tocileni, 1 podeţ sat Stăuceni

24

Refacere străzi: Str. 295 (Alunului), Str. 41 (Stejarului) + str.9 (Lastari) - sat Suliţa; Str. 769 (Zorilor), Str. 145 (Dorului), Str.559 (Aliezului) - sat Dracşani - 1,450 km

Comuna Suliţa

92

Refacere drumuri de exploatare: DE 1113-1114 - sat Suliţa; DE 1755 - sat Dracşani - 1,200 km

Refacere 100 ml şanţ betonat distrus pe str. 260 (Sloboziei)

25

Refacere drumuri săteşti: DS 1410, DS 1457, DS 1689, DS 1626, DS 1508, DS 1516, DS 1269, DS 1322/1, DS 949, DS 1231, DS 1155, DS 1019, DS 725, DS 751, DS 231, DS 201, DS 27, DS 137, DS 289, DS 386, DS 60, DS 401 - sat Suharău; DS 237, DS 128, DS 129, DS 14,  DS 19 – sat Plevna; DS 24, DS 72, DS 449, DS 439, DS 459, DS 468, DS 101 - sat Smârdan;  DS 245, DS 234, DS 529, DS 333, DS 338, DS 339, DS 187, DS 162 - sat Lișna; DS 863, DS 864, DS 837, DS 876 - sat Oroftiana - 9,500 km

Comuna Suharău

90

Refacere drumuri de exploatare: DE 934, DE 606 - sat Suharău - 0,650 km

Refacere 1 podeţ pe DS 1457 - sat Suharău

Refacere şanţ dalat pe DC 82 - sat Suharău - 0,940 km

26

Refacere drum comunal: DC 32 - sat Truşeşti - 1,000 km

Comuna Truşeşti

134

Refacere străzi: Str.22, Str. 24, Str.25, Str.26, Str.29, Str.49, Str.51, Str.52+53 - sat Truşeşti; Str. 14 +Str.15 +Str.34 +Str. 35 - sat Buhăceni - 3,150 km

Refacere 1 podeţ pe str. 26 - sat Truşeşti

27

Refacere drumuri săteşti: DS 2003, DS 1909, DS 1860, DS 1207, DS 1176, DS 393, DS 375, DS 41, DS 268, DS 221, DS 441, DS 844, DS 943, DS 872, DS 904; DS Dealul Crucii, DS 290, DS 268, DS 440, DS 619, DS 656, DS 373 - sat Tudora - 8,900 km

Comuna Tudora

267

28

Refacere drumuri comunale: DC 71 - sat Văculeşti;  DC 74 - sat Gorovei  - 7,500 km

Comuna Văculeşti

205

Refacere drumuri săteşti:  DS 338, DS 414, DS 573, DS 526 - sat Sucenița; DS 11, DS 12 - sat Gorovei; DS 850, DS 786, DS 51, DS 215, DS 967, DS 136, DS 393 - sat Văculești  - 5,880 km

29

Refacere drum comunal: DC 67 - sat Ionăşeni  - 3,500 km

Comuna Vârfu Câmpului

230

Refacere drum sătesc: DS 275 - sat Ionăşeni  - 1,000 km

Refacere 0,2 km şanţ dalat pe DC 181 - sat Ionăşeni

Cancelaria Prefectului

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

bani
DorohoiNews.ro, 22-07-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro