Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Predare apartamente ANL specialisti sanatate (13)

Cheile primelor apartamente construite în programul ANL pentru specialiștii în sănătate printr-un proiect al Consiliului Județean Botoșani au fost înmânate joi, 21 octombrie, chiriașilor de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. Anterior, aceștia au semnat contractele de închiriere la sediul Consiliului Județean. 

„Ne ținem de cuvânt. Am promis că vom face tot ceea ce ne stă legal în puteri pentru a rezolva o parte din problemele cadrelor medicale, pentru a face atractiv sistemul sanitar botoșănean pentru tinerii specialiști, și iată, că astăzi, se materializează unul dintre demersurile făcute de către Consiliul Județean. Primii specialiști în sănătate au primit cheile de la locuințele ANL ridicate în blocul din strada Ștefan cel Mare. Le urăm multă sănătate, să se bucure alături de familiile lor de aceste locuințe, care au fost construite într-o zonă frumoasă și liniștită a orașului”, a declarat Doina Federovici. 

Procesul de repartizare continuă, în proxima ședință de plen consilierii județeni urmând să aprobe repartizarea a încă două dosare, după care, potrivit legii, va trebui să se calculeze chiria. De asemenea, tinerii specialiști în sănătate pot depune în continuare dosarele pentru obținerea unei locuințe ANL. „Intenția noastră este să creăm cele mai bune condiții pentru tinerii specialiști, astfel încât ei să poată lucra în liniște pentru sănătatea botoșănenilor. Avem nevoie de tineri valoroși la Botoșani și de aceea niciun efort nu este prea mare”, a mai spus Doina Federovici.  

Blocul de locuințe pentru specialiști, care urmează acum etapele procesului de recepție, are 20 de apartamente, dintre care 15 cu două camere și cinci cu o cameră. De aceste locuințe pot beneficia medicii rezidenți și medicii specialiști chiar dacă au împlinit deja vârsta de 35 de ani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Predare apartamente ANL specialisti sanatate (13)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (1)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (2)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (3)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (4)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (6)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (5)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (7)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (8)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (9)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (10)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (11)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (12)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (15)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (14)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (16)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (17)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (18)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (19)Predare apartamente ANL specialisti sanatate (21)
DorohoiNews.ro, 21-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro