Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incubatoare 2

Din 2011, pe 17 noiembrie, la inițiativa Fundației Europene pentru Îngrijirea Nou-Născuților (EFCNI), se marchează Ziua Mondială a Prematurității.

Medicul Carmen Zaboloteanu, șeful Secției Terapie Intensivă Neonatală și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a inițiat o serie de manifestări pentru a marca această zi și la Botoșani.

În colaborare cu Consiliul Județean și autoritățile locale, s-a stabilit ca astăzi, la ora 17:00, Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Colegiul Medicilor, Palatul Administrativ, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” și sediile primăriilor municipiilor Botoșani și Dorohoi să fie iluminate în culoarea violet, care reprezintă lupta pentru viață a copiilor născuți prematuri.

„Trecem printr-o perioadă grea, dar viața merge înainte. Bebelușii se nasc și aduc cu ei speranță, bucurie și, din păcate, de multe ori, lacrimi, pentru că nașterea lor este prematură. Dorim să nu îi uităm, pentru că ei sunt speranța, iar venirea lor pe lume însemnă o luptă și ei merită să îi sărbătorim ca pe niște luptători”, a declarat medicul Carmen Zaboloteanu. 

La rândul său Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, a salutat eforturile pe care medicii de la Secția Neonatologie le depun pentru a le asigura nou-născuților „un start cât mai sigur în viață”. „Copiii sunt speranța noastră într-un viitor mai bun și de aceea trebuie să ne conjugăm eforturile pentru ca aceștia să aibă un start cât mai sigur în viață. Dotarea Secției de Neonatologie cu aparatură de ultimă generație nu este un moft, ci o obligație pe care ne-am asumat-o cu toții. Consiliul Județean și Spitalul Județean Mavromati sunt parteneri sau cofinanțatori în diferite programe cu finanțare europeană sau nonguvernamentală pentru dotarea Maternității cu aparatură și tehnologie medicală de ultimă generație. De exemplu, am aprobat alocarea a 52 de mii de lei pentru cofinanțarea achiziției a 20 de incubatoare performante. Alături de Organizația Salvați Copiii asigurăm cofinanțarea unui proiect de un milion de lei declarat câștigător în cadrul rundei de finanțare Fondul pentru Nou-Născuți deschisă de Fundația Vodafone”, a declarat Doina Federovici. 

La Maternitatea Botoșani au ajuns deja cinci incubatoare deschise performante, iar celelalte 15 - cinci incubatoare deschise și zece închise - vor sosi cât de curând, procedurile de achiziții derulate prin Ministerul Sănătății fiind pe final.

De asemenea, în planul de achiziție pe anul 2022, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” va prinde achiziționarea, în baza fondurilor pe care le va primi de la Consiliul Județean, a unui sistem de cooling neonatal mini-Oximetru cerebral, care ajută la salvarea bebelușilor care obțin o notă foarte mică la naștere și necesită manevre de reanimare. „Bebelușii născuți înainte de săptămâna 37 de sarcină au de înfruntat mai multe riscuri și complicații decât copiii născuți la termen, însă majoritatea arată o forță ieșită din comun și reușesc să recupereze mult. Noi trebuie să le fim alături în această luptă și să le o facem mai ușoară”, a mai spus Doina Federovici.

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani deservește 80% din populația județului și asigură 90% din cazurile de urgență din județ. În 2020, la Maternitatea Botoșani s-au născut 2.469 de copii, din care 211 au fost prematuri. De la începutul anului și până la 1 noiembrie, numărul nașterilor înregistrate a fost 2.225, din care 197 au fost înainte de termen.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Incubatoare 2Incubatoare
DorohoiNews.ro, 17-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Cumpăr apartament 2 camere

Cumpăr apartament 2 camere
Ofer 50 - 80 000 euro, pentru apartament de două camere, decomandat, maxim etajul 2, în zona centrală, ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi este alături de doamna ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
De vânzare două case situate în aceeași curte in municipiul Dorohoi str. Grigore Ghica ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibilă, preț 1500 lei Relatii la 0751763878

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni

Vând teren intravilan în centrul satului Popeni
Vând teren intravilan in centrul satului Popeni. La 10 minute de Dorohoi.Pe teren este momentan ...

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp

Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață de 200 mp., în Dorohoi, strada Oborul nou ...

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală

Ofer spre închiriere apartament în zonă ultra-centrală
Închiriez apartament cu două camere, etajul 1, utilat și mobilat complet, situat pe strada Prieteniei. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro