Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (7)

Una dintre clădirile emblematice pentru spațiul eminescian face obiectul unui amplu proces de reabilitare și modernizare. Este vorba de Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești.

Consiliul Județean Botoșani a alocat peste 1,8 milioane de lei pentru lucrările care au demarat la finele anului trecut. „Încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean am anunțat că vom pune un accent deosebit pe domeniul cultural. Memorialul Ipotești, ca centru de excelență a culturii românești, ocupă un loc important în preocupările noastre. Astfel, pe lângă proiectele cu fonduri europene, care vor contribui la modernizarea acestuia, am decis să reabilităm din fondurile proprii clădirea Bibliotecii Naționale de Poezie. Valoarea proiectului se ridică la peste 1,8 milioane de lei, din care 300 de mii de lei au fost alocați în 2021. Anul acesta vom continua investiția, care se va concretiza într-o bibliotecă modernă, cu un amfiteatru adaptat cerințelor vremurilor pe care le trăim și activităților culturale organizate la Memorial”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările de la clădirea Bibliotecii Naționale de Poezie presupun, printre altele: înlocuirea acoperișului, a tâmplăriei, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, a pardoselilor, hidroizolarea fundației și a soclului clădirii, precum și schimbarea instalațiilor. De asemenea, se va realiza un dren perimetral și se vor reface trotuarele și scările exterioare.

Complementar, pentru reabilitarea celorlalte obiective de patrimoniu din cadrul Memorialului Ipotești, Consiliul Județean Botoșani va accesa o finanțare de patru milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional (POR) Nord-Est 2021-2027.

Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.

Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.

În prezent, prin intermediul unui alt proiect european, finanțat prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”, s-a demarat procedurile de licitații pentru scrierea documentațiilor tehnico-economice necesare proiectului finanțat prin POR.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (7)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (1)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (2)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (3)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (4)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (6)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (8)Modernizari la Biblioteca Memorialului Ipotesti (9)
DorohoiNews.ro, 12-01-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro