Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

seceta botosani (2)

„32 de primării au invocat lipsa apei pentru populaţieşi un număr de 40 au tras semnale de alarmă pentru că au rămas fără apă pentru animale. Aceasta este situaţia în judeţşi considerăm că este deosebit de gravă. Zeci de mii de fântâni au secat în 36 de unităţi administrative, iar, din întreg judeţul, doar 3 comune nu se află pe lista UAT-urilor ce au trebuit să ia măsuri din cauza secetei.”, explică prefectul Dan Nechifor.

Amploarea efectelor secetei din Botoşani reiese clar dintr-un raport centralizator realizat de prefect cu ajutorul specialiştilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, document ce va sta la baza deciziilor care urmează a fi luate în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de luni, 12 septembrie. Convocările pentru întâlnirea ce va declara „starea de alertă” au fost făcute miercurea trecută, când prefectul judeţului a solicitat şi completarea documentaţiei, astfel încât să se realizeze o imagine cât mai reală a fenomenului.

Confirmând aspectele constatate de prefect în teritoriu, centralizarea arată că 16 dintre primari au trecut la forarea unor noi fântânişipuţuri, 12 au cerut construirea de noi adăpători pentru animale, în timp ce pompierii au făcut câteva sute de transporturi de apă menajeră pentru animale, în fiecare din cele 12 comune botoşănene ce au trimis solicitări în acest sens.

Instituţia Prefectului a făcutşi un schimb de adrese cu Ministerul Dezvoltării Regionale şiAdministraţiei Publice pentru a solicita fonduri de intervenţie. Trei răspunsuri au survenit de la MDRAP în acest context, ministerul explicând procedurile pe care ar putea merge comunele botoşănene pentru a obţine fonduri. Toate detaliile au fost transmise către primării, pentru ca acestea să poată parcurge etapele, însă toate necesită timp.

„Vreau să atenţionez că nu sunt doar o primărie sau două în această situaţie. Domnii primari să nu considere că la nivelul judeţului se iau măsuri doar pentru unii. În şedinţa de luni vom prezenta gravitatea situaţiei, iar deciziile luate vor fi pentru întreg judeţul.”, mai anunţă prefectul Dan Nechifor.

Ultimele detalii pentru pregătirea şedinţei Comitetului Judeţean pentru Sitiaţii de Urgenţă au fost discutate în week-end, prefectul judeţului, convocând sâmbătă o celulă restrânsă a comitetului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

seceta botosani (2)seceta botosani
DorohoiNews.ro, 12-09-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro