Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Instituţia Prefectului - judeţul Botoşani

Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, discuţiile având ca subiect statistica pe 2016 în privinţa numărului persoanelor traficate, identificate anul trecut de către organele judiciare şi asistate de Agenţia Naţională ÎmpotrivaTraficului de Persoane.

Coordonatorul Centrului Regional Suceava al ANITP, Liliana Orza, a remarcat faptul că faţă de anul 2015, în 2016 s-a înregistrat o scădere la nivel naţional a numărului victimelor traficului de persoane. 

„Dacă în 2015 am avut 880 de victime identificate, în 2016 au fost 756 de victime. Trebuie însă să subliniem faptul că vorbim despre victime identificate în 2016, acesta putând să fi fost traficate în urmă cu doi sau chiar trei - patru ani”, a spus Liliana Orza.

Majoritatea victimelor sunt tinere/ femei, slab instruite, provenite din familii cu o situaţia financiară precară, cărora li s-au promis locuri de muncă stabile, cu câştiguri suficiente cât să-şi asigure un trai decent. Există însă şi victime- persoane cu studii superioare care ori au căzut în plasa unor aşa-numiţi „lover-boy” ori au fost racolate pe reţelele de socializare.

18 dintre aceste persoane traficate apar în evidenţe ca având domiciliul în judeţul Botoşani, dar cu reşedinţa în alte judeţe sau în străinătate.

Potrivit statisticii, 371 dintre victime sunt minore- pubere sau adolescente-, multe dintre ele provenind din familii biparentale. Însă, a atras atenţia Felicia Mihai, coordonatorul Complexului pentru Servicii Comunitare în Protecţia Drepturilor Copilului, chiar dacă minorul devenit victimă a reţelelor de trafic de persoane provine din familii biparentale, asta nu oferă siguranţa că a beneficiat de un mediu familial normal, coerent. 

„Poate unul dintre părinţi sau chiar ambii sunt absenţi emoţional, poate unul dintre ei este plecat la muncă în străinătate. Sunt o mulţime de factori care pot duce la înstrăinarea copilului şi la deficienţe de comunicare între acesta şi părinţi”, a explicat Felicia Mihai.

Procurorul Viorel Porumb de la Biroul Teritorial Botoşani al DIICOT a apreciat că ar trebui să existe o corelare între statistică şi anul în care s-a produs traficarea, existând speţe instrumentate de anchetatori în care victimele să fi devenit victime ale reţelelor de trafic de persoane cu doi- trei ani în urmă şi abia în acest an să fi fost descoperite.

„Pe de altă parte, din cazuistică putem previziona că vor apărea şi alte categorii de victime ale traficului de carne vie: în primul rând consumatorii şi dependenţii de droguri, care s-ar lăsa exploataţi pentru a-şi hrăni viciul, iar în al doilea rând persoanele cu dizabilităţi- ori prin cerşetorie, ori prin pornografie infantilă. Sau ambele, subsecvente”, a spus Viorel Porumb.

În 2018 va fi finalizată şi lansată public Strategia privind combaterea traficului de persoane, o întâlnire cu această temă urmând să aibă loc şi la Botoşani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Instituţia Prefectului - judeţul Botoşani
DorohoiNews.ro, 05-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro