Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Primaria Dorohoi

Începutul anului 2019 vine cu vești bune pentru dorohoieni. Prezent la Ministerul Dezvoltării, primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea străzii Sfântul Ioan Românul.

Investiția urmează să înceapă în cursul anului 2019 și va presupune lucrări de modernizarea a suprafeței carosabile pe o lungime de 3 km, respectiv 27.726 mp, executarea de șanțuri trapezoidale și rigole cu plăcuțe carosabile pe o lungime de peste 3000 metri, construirea a 29 de podețe de acces către gospodării, 10 podețe care fac legătura cu străzile laterale, precum și a trotuarelor, pe o lungime de 3532 metri.

Totodată, se vor moderniza și străzi laterale pe o suprafață de 2671 mp, la care se vor executa și trotuare în suprafață de 875 mp. Finanțarea investiției se face prin Programul PNDL 2 și are o valoare de 7.681.354.000 lei.

„Sperăm ca disconfortul creat cetățenilor care locuiesc în această parte a Dorohoiului, respectiv în cartierul Trestiana, atât din cauza termenului prelungit al lucrărilor de aducțiune a apei și a instalării canalizării menajere, dar și a perioadelor necesare organizării licitațiilor, să nu mai dureze prea mult. După cum se știe, în anul 2018 s-a finalizat în proporție de 90% modernizarea și reabilitarea străzii Colonel Vasiliu, iar în prezent se derulează procedura de licitație pentru reabilitarea străzii Horia. Astfel, putem spune că zona industrială și cartierul Trestiana nu vor mai fi vitregite pentru mult timp de aceste atribute ale civilizației. De altfel, în prezent se lucrează și la documentația tehnică necesară demarării lucrărilor de modernizare a tuturor străzilor din cartierul Trestiana pe care s-au executat lucrări de alimentare cu apă și canalizare, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul local”, a declarat primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu.

Reamintim că în prezent cartierul Trestiana și zonele limitrofe suferă încă din cauza întârzierii lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare executate de SC LUDWIG PFEIFFER, care are încheiat contract cu Consiliul Județean Botoșani și S.C. NOVA APA SERV S.A., municipiul Dorohoi nefiind parte în acest contract și, în consecință, nu se poate implica decisiv în executarea lucrărilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Primaria Dorohoi
DorohoiNews.ro, 14-01-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.01.2019 la 23:48

Domnule primar str Alecsandru vlahuta face parte din cartierul trestiana plătim impozit taxe gunoi de ce noi nu putem sa avem apa canalizare gaz nu suntem cetățeni ai Dorohoiului am scris urlat răspuns la varii informații date prin știri fb veniți in audiență la primărie nume considerați niciodată nu va interesează ca suntem 10 case care poate v-am și votat in speranța ca civilizăm și noi dar nimic sunteți fără scrupule nu contați și nu va amintiți de noi decât la taxe și in campanii electorale Rușine curespect chiriac maria locuitor pe strada Alexandru vlahuta

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro