Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lucrari DJ vorona - oneaga - padurenialese vorona - oneaga - padureni_3

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a fost prezent ieri, pe traseul Drumului Strategic acolo unde se desfășoară în această perioadă lucrări de întreținere în vederea aducerii carosabilului la un nivel decent de viabilitate.

Mai exact, vizita de lucru s-a desfășurat pe tronsonul de drum județean DJ 282 Răuseni - Todireni, acolo unde au fost finalizate deja lucrările de plombare la cald, dar și pe tronsonul Todireni – Talpa unde lucrările de plombare la cald sunt în desfășurare.

„Având în vedere faptul că sunt întârzieri în demararea lucrărilor finanțate prin fonduri europene, ne vedem nevoiți să intervenim cu lucrări provizorii, în limita posibilităților legale. Cu ocazia vizitei am constatat că intervenția unei singure echipe de lucru ar prelungi foarte mult finalizarea lucrărilor, așa încât am luat decizia de a discuta cu constructorul, pentru urgentarea acestor lucrări. Lucru care s-a și întâmplat și începând de luni, pe acel tronson de drum vor lucra două echipe”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

Lucrări de plombare la cald se mai desfășoară pe DJ 291 C Hilișeu Horia – Pomârla – Racovăț. De menționat sunt și celelalte lucrări ce se desfășoară pe drumurile județene și care sunt lucrări de modernizare finanțate prin Programul National de Dezvoltare Locală, etapa  II.

Astfel, pe DJ 294 C Manoleasa – Zahoreni – Borolea va fi finalizat în această săptămână primul strat de asfalt pe toată lungimea de 7 kilometri propusă prin proiect, iar după finalizarea tuturor lucrărilor de pe acest tronson, vor fi demarate lucrările pe DJ 291 D Ibănești - Cristinești, care va fi modernizat pe o lungime de 5 km.

Nu în ultimul rând, se lucrează intens pe DJ 208 H Vorona – Oneaga - Pădureni, care va fi modernizat pe o lungime de 12,7 km. Lucrările ce se desfășoară la această dată reprezintă lucrări pregătitoare în vederea turnării covorului asfaltic (strat de balast, terasamente – lărgire platformă, podețe transversale).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

lucrari DJ vorona - oneaga - padurenialese vorona - oneaga - padureni_3lucrari DJ vorona - oneaga - padurenialese vorona - oneaga - padureni_1lucrari DJ vorona - oneaga - padurenialese vorona - oneaga - padureni_2lucrari modernizare manoleasa - zahoreni - borolea_1lucrari modernizare manoleasa - zahoreni - borolea_2plombari rauseni - todireni_1plombari rauseni - todireni_2
DorohoiNews.ro, 11-07-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro