Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lidia Drăgescu

Lidia Drăgescu, tânăra de 23 de ani, originară din Iaşi, a plonjat de la balconul catedralei Sf. Paul din capitala Marii Britanii. Tânăra ieşeancă era plecată în Londra de câţiva ani, alături de mama şi cei doi fraţi ai săi.

Considerată de familie „cea mai frumoasă fată din lume“, Lidia Drăgescu (23 de ani) a învăţat la Liceul „Waldorf“ din Iaşi şi visa să devină neurochirurg, conform apropiaţilor.

Tragedia a avut loc miercurea trecută, atunci când Lidia a plonjat de la unul dintre balcoanele Catedralei „Sf. Paul“, de la o înălţime de 30 de metri, chiar în mijlocul nu­meroşilor turişti care se aflau în monument. Imediat după incident, accesul în catedrală a fost oprit temporar, poliţiştii precizând, potrivit presei britanice, că nu erau informaţii cu privire la comiterea vreunei infrac­ţiuni.

Lidia s-a mutat în Londra alături de mama sa şi fraţii ei gemeni în urmă cu mai mulţi ani. Tânăra avea deja o diplomă în domeniul afacerilor, obţinută la Universitatea Ulster, şi din septembrie a început studiile în Ştiinţe Bio­medicale, la University of East din Londra. Alături de mama sa, Lidia con­ducea o firmă de recrutare, KOD, al cărei manager era. Înainte de asta, a fost managerul unui restaurant. Eve­ning Standard arată că fata intenţiona să fie model. Un site pe nu­me „Knowledge is our duty“ (cu­noaşterea e obligaţia noastră), deţinut de Lidia, este disponibil pe Internet, oferind informaţii celor interesaţi de literatură, ştiinţă, artă şi muzică clasică. Lidia scria şi poeme, potrivit respectivei pagini web, dar şi potrivit paginii sale de Facebook. Alături de fraţii săi, tânăra obişnuia să meargă să patineze. Mama sa a dezvăluit jurnaliştilor că Lidia dorea să devină neurochirurg pentru a merge să locuiască, într-o zi, în New York. Isabela Drăgescu a arătat însă că fiica sa nu avea foarte mulţi prieteni. „Îl iubea pe Dumnezeu, dar era foarte tristă“, ar fi spus ieşeanca, potrivit Evening Standard. Tatăl tinerei, Vasile, locuieşte în continuare în Iaşi, lucrând în domeniul construcţiilor.

Biletul de adio pentru mama: „Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta“

Ipoteza sinuciderii a fost confirmată de două bilete care au fost găsite la faţa locului. Conform „Mirror Online“, unul era adresat mamei sale:

„Mamă, îmi pare tare rău că te-am supărat în felul acesta. Este normal să fii supărată, dar nu fi tristă pentru mine, pentru că eu acum sunt bine, sunt într-un loc mai bun. Am făcut asta pentru mine, să scap. De tot trecutul şi de tot prezentul care îmi încarcă mintea. Va fi greu fără mine o perioadă, dar, după ce va trece, vei fi ok. Gândeşte-te la mine că sunt bine acum. Ţi-am spus cât de mult te iubesc. Îmi pare rău, dar trebuia să scap de asta şi nu puteam să aştept să văd ce este de partea cealaltă. Vă iubesc pe toţi, rămâneţi cu bine şi ne revedem după ce îmbătrâniţi. Aveţi grijă de voi. Vă mulţumesc pentru tot“.

Cel de-al doilea bilet a fost destinat tuturor celor care au văzut-o după gestul extrem: „Îmi pare rău că v-am pus să vedeţi o imagine atât de urâtă. Tuturor celor care m-au văzut le spun că îmi pare rău. Oamenii care vizitează acest loc nu vin să vadă un mort. Îmi pare rău că v-am oferit o astfel de privelişte, mergeţi şi fiţi fericiţi şi trăiţi-vă vieţile!“

Sursa: Ziarul de Iași

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Lidia Drăgescu
DorohoiNews.ro, 17-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro