Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

armata

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat la sfârşitul săptămânii trecute un decret privind măsuri suplimentare pentru desfăşurarea mobilizării parţiale în 2015, urmând ca acestea să fie examinate de guvern, după ce numeroase persoane au încercat să se sustragă recrutării în armată în cadrul celui de-al patrulea val de mobilizare, declanşat la 20 ianuarie, relatează publicaţia ucraineană Zerkalo nedeli.

Astfel, preşedintele ucrainean a dispus executivului să studieze reglementarea legislativă a călătoriilor în străinătate în cazul cetăţenilor încorporabili în cadrul mobilizării parţiale. În virtutea acestui decret, persoanele aflate în evidenţa comisariatelor militare ca recrutabile ar urma să nu poată ieşi din ţară fără un permis special eliberat de instituţiile respective.

Ministrul ucrainean al apărării, Stepan Poltorak, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că decretul prezidenţial privind eficientizarea măsurilor de mobilizare mai trebuie aprobat de Rada Supremă (parlamentul unicameral).

'Statul Major General recomandă obligativitatea ca toate persoanele supuse serviciului militar să obţină permise speciale de la comisariate pentru plecarea în străinătate', a subliniat el, adăugând că 'patria trebuie apărată şi militarii care luptă în teatrul operaţiunii speciale (din est) au nevoie de rotaţie!'

'La ora actuală au fost deschise 1.336 de proceduri penale împotriva a 7.472 de persoane supuse serviciului militar pentru sustragerea de la înrolare', a indicat ministrul adjunct al apărării Ivan Rusnak în cadrul audierilor în Comisia pentru securitatea naţională din Parlamentul ucrainean, potrivit agenţiei de presă Liga.

El a avertizat că în afară de dosare penale, cei care se sustrag mobilizării vor avea probleme şi la obţinerea unui loc de muncă.

Iuri Biriukov, consilier al preşedintelui Petro Poroşenko, a criticat modul în care decurge mobilizarea în regiunile din vestul Ucrainei, potrivit publicaţiei BucPress.eu, din Cernăuţi. Astfel, 14 primari din sate din regiunea Ivano-Frankivsk au refuzat să primească ordinele de mobilizare din partea comisariatelor. Circa 57% dintre cei chemaţi sub arme din această regiune nu s-au prezentat la comisia medicală, în timp ce 37% dintre rezervişti, care primiseră ordin de mobilizare, au părăsit teritoriul Ucrainei

'În ultimele 30 de zile, frontiera de stat din regiunea Cernăuţi a fost trecută de 17% din numărul total al cetăţenilor supuşi serviciului militar. Din surse neoficiale cunoaştem că hotelurile şi motelurile din zona de frontieră cu România sunt pline de persoane care se sustrag mobilizării', a declarat consilierul prezidenţial, într-un mesaj postat săptămâna trecută pe Facebook.

Potrivit lui, 19% dintre recruţii înştiinţaţi din regiunea Volân au refuzat serviciul militar din motive religioase, deşi în ultimii ani procentul lor nu depăşea 0,7%. Dintre cele 105 ordine de chemare sub arme pentru ucraineni din localitatea Kolcino, raionul Mucacevo, regiunea Transcarpatia, comisariatul militar a reuşit să înmâneze doar trei: 9 persoane aveau o altă adresă, iar 93 plecaseră - în luna ianuarie - la munci sezoniere în sectorul agricol.

În regiunea Poltava, jumătate din persoanele care au primit ordinele de recrutare nu s-au prezentat la comisariate.

Consiliul local din Koniuhi, raionul Kozovsk, a anunţat că mai mulţi localnici au închiriat două autobuze şi au plecat cu ele în Federaţia Rusă. În total, potrivit sociologului Evgheni Kopatko, în Rusia s-ar afla 1,1 milioane de cetăţeni ucraineni încorporabili.

În acest context, preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe ucrainenii recrutabili să-şi găsească refugiu în Rusia pentru a evita mobilizarea. Într-o întâlnire cu studenţi de la Universitatea de Minerit din Sankt-Petersburg, liderul rus a declarat la 26 ianuarie că termenul de şedere a cetăţenilor ucraineni, în primul rând al celor aflaţi la vârsta recrutării în armată, ar putea fi extins. 'Mulţi se sustrag deja de la mobilizare, încearcă să vină la noi, să stea aici o vreme. Şi pe bună dreptate, pentru că sunt obligaţi să devină carne de tun', a spus Putin. Conform actualei legislaţii ruse, cetăţenii Ucrainei nu pot sta în Rusia mai mult de 30 zile, potrivit Liga.

În primele şase zile de la declanşarea celei de-a patra etape de mobilizare, circa 62.000 de cetăţeni ucraineni au primit ordine de chemare sub arme. sursa: capital.ro
 

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

armata
DorohoiNews.ro, 03-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro