Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

activitate biserica Dumbravita 40

Pentru a continua și a intensifica lucrarea pastoral-misionară cu tinerii din Arhiepiscopia Iașilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a aprobat ca și anul acesta să fie organizată o întâlnire de o zi, la nivel de protopopiat, cu câte 2-4 tineri din fiecare parohie. Astfel, Departamentul de misiune cu tinerii în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi au organizat cea de a treia ediție acestei întâlniri.

Unitatea, prietenia, iubirea aproapelui şi de Dumnezeu, dorinţa de dezvoltare spirituală au fost doar câteva dintre valorile care au reunit peste 145 de tineri din Protopopiatul Dorohoi, în a 11-a zi a lunii Florar, în cadrul Parohiei “Nașterea Maicii Domnului”, Dumbrăvița.

În cadrul întâlnirii, am avut parte de o gamă variată de activităţi, cuprinzând: participarea la Sfânta Liturghie, o conferinţă plină de învăţăminte susţinută de Pr.Arhimandrit Nicodim Petre, pe tema“Sfânta Liturghie- izvorul vieții”, despre momentele principale ale acesteia și despre importanța sa în viața bunilor creștini. De asemenea, la finalul conferinței,tinerii au adresat întrebări invitatului special pentru a lămuri aspectele dorite în legătură cu tema propusă. În decursul sesiunilor de lucru, fiecare grup îndrumat de către un preot și un tânăr moderator a pus în practică diverse jocuri de autocunoaștere și intercunoaștere cu scopul de a înghega noi prietenii și de a afla modul de a gândi și concepțiile asupra vieții aleunor tineri cu vârste apropiate; mai mult, s-au consolidat informațiile despre importanța Sfintei Liturghii. A fost organizată și o sesiune de concluzii, unde tinerii participanți au avut șansa de a-și expune, în mod direct, părerile legate de această tabără și impresia generală care le-a fost lăsată în adâncul sufletului de către ceilalți tineri pe care i-au cunoscut în decursul taberei.

La finalul întâlnirii, tinerii talentați și trupa de teatru a ATOR Dorohoi și-au dat întâlnire pe scena Căminului cultural pentru a se bucura împreună la sfârșitul unei zile minunate. Inivitaţii speciali, elevi ai Seminarului Teologic „Sf.Ioan Iacob Hozevitul”, au fost puternic aplaudaţi pentru maniera deosebită de a  valorifica dansul şi cântecului popular. 

Prin intermediul tuturor acestor activităţi, s-a urmărit ca tinerii prezenți să aibă parte de experiențe care au un rol de inițiere în taina Bisericii, prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe care ne unesc, încurajând, de asemenea, cunoașterea și dialogul dintre grupurile de tineret.

Această tabără s-a desfășurat sub atenția PC Părinte Prototop, Stelian Ciurciun, PC Pr. Misionar Protopopesc, Mihai Ștefan Bogdan și PC Părinte Responsabil de tineret, Claudiu Foca.

Ținem să mulțumim sincer organizatorilor care mereu pun suflet în a crea astfel de evenimente deosebite, vizând dezvoltarea spirituală a tinerilor, și anume, Pr. Claudiu Foca, tuturor preoţilor moderatori, dar și voluntarilor ATOR care își aduc în permanență contribuția cu mult devotament, energie debordantă și entuziasm. Andra Frunză- Membră a ATOR Dorohoi

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

activitate biserica Dumbravita 40activitate biserica Dumbravita 01activitate biserica Dumbravita 02activitate biserica Dumbravita 03activitate biserica Dumbravita 04activitate biserica Dumbravita 05activitate biserica Dumbravita 06activitate biserica Dumbravita 07activitate biserica Dumbravita 08activitate biserica Dumbravita 09activitate biserica Dumbravita 10activitate biserica Dumbravita 11activitate biserica Dumbravita 12activitate biserica Dumbravita 13activitate biserica Dumbravita 14activitate biserica Dumbravita 15activitate biserica Dumbravita 16activitate biserica Dumbravita 17activitate biserica Dumbravita 18activitate biserica Dumbravita 19activitate biserica Dumbravita 20activitate biserica Dumbravita 21activitate biserica Dumbravita 22activitate biserica Dumbravita 23activitate biserica Dumbravita 24activitate biserica Dumbravita 25activitate biserica Dumbravita 26activitate biserica Dumbravita 27activitate biserica Dumbravita 28activitate biserica Dumbravita 29activitate biserica Dumbravita 30activitate biserica Dumbravita 31activitate biserica Dumbravita 32activitate biserica Dumbravita 33activitate biserica Dumbravita 34activitate biserica Dumbravita 35activitate biserica Dumbravita 36activitate biserica Dumbravita 37activitate biserica Dumbravita 38activitate biserica Dumbravita 39
DorohoiNews.ro, 15-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro