Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lunea Alba

Lunea Albă, așa este denumită a doua zi de Paște. Astăzi, începe Săptămâna Luminată. Este o săptămână în care credincioșii se roagă pentru iertarea păcatelor. În aceste zile trebuie respectate o serie de tradiții și obiceiuri. Pentru luni 3 mai 2021, românii trebuie să aibă în vedere că este total interzis să facă o serie de lucruri.

În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi. Prin Învierea Domnului din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor prinse în strânsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Conform tradițiilor, rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Astăzi nu trebuie să-ți refuzi rudele. Tot în această zi trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. În această zi, are loc aşa-numita „umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, deoarece tradiţia spunea că aceştia mergeau împreună la hora satului.

O altă tradiţie specifică Lunii Albe este stropirea cu apa. Obiceiurile spun că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică care a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, urmând să fie readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. Într-o anumită parte a României, mai exact în Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu “harti”. Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem “dezlegare la peste”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Lunea Alba
DorohoiNews.ro, 03-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro