Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

8

Sfântul Mare Mucenic Procopie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), iar părinţii săi erau din Ierusalim. Tatăl său era creştin, însă mama lui se închina zeilor păgâni. Numele său cel dintâi fusese Neania. La vârsta maturităţii a ajuns dregător al Alexandriei. Mergând oarecând pe drum cu 200 de ostaşi ca să omoare mai mulţi creştini, a auzit un glas din cer care l-a strigat pe nume: „Neania”. 

Atunci a căzut cu faţa la pământ şi rugându-se i s-a arătat lui o cruce ca de cristal şi glas din acea cruce i-a spus: Eu sunt Hristos Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu, învăţându-l toată taina credinţei. Iar el, întorcându-se la Schitopolis, a poruncit unui argintar să-i facă o cruce. Fiind pârât de mama sa că este creştin, sfântul a fost cumplit bătut şi apoi aruncat în temniţă. Acolo, cum se afla el scăldat în propriul său sânge, i s-a arătat Hristos, Care i-a schimbat numele în Procopie, care se tâlcuieşte „Cel ce sporeşte”, şi l-a vindecat. Mărturisind Procopie cu mult curaj înaintea dregătorului pe Hristos-Domnul, i s-a tăiat capul cu sabia, primind astfel cununa muceniciei.

Astăzi Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Epictet şi Astion. Aceştia au pătimit în cetatea Halmyris, în anul 290, mărturisindu-şi credinţa în Hristos Iisus Mântuitorul. În timpul lui Diocleţian, trăia în părţile Asiei Mici un preot cu numele Epictet. Acesta ducea o viaţă curată şi evlavioasă şi pentru aceasta s-a învrednicit de darul facerii de minuni, încât pe mulţi i-a vindecat de diferite boli. Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraş pe care preotul Epictet l-a catehizat, aducându-l la credinţa în Domnul Iisus Hristos. Împreună au plecat din locul în care locuiau şi au ajuns la Halmyris, Dobrogea, unde au continuat să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. În acea vreme, a sosit în cetate comandantul Latronianus, căruia i s-a spus că în oraş sunt doi „vrăjitori”, care pe mulţi i-au întors de la închinarea la idoli. 

Atunci, comandantul a poruncit să fie prinşi cei doi mărturisitori ai lui Hristos şi să fie supuşi la chinuri groaznice. Unul dintre judecători, Vigilanţiu, văzând tăria credinţei acelora, a crezut şi el în Hristos. Văzând că Sfinţii Epictet şi Astion au rămas tari în credinţa lor, dregătorul a poruncit să li se taie capetele. Un fragment din moaştele acestor sfinţi a fost aşezat în piciorul Sfintei Mese al Catedralei Naţionale, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua sfinţirii catedralei, 25 noiembrie 2018. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

8
DorohoiNews.ro, 08-07-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, an 2008. Mașina arată și funcționează bine. Număr telefon: 0740078226/ ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Se vinde apartament 3 camere, 64 m2, foarte spațios, decomandat, cărămidă, parter, nerenovat, acte ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro