Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

4

Sfântul Cuvios Isidor (†449) era egiptean de neam şi rudă cu Teofil şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, vieţuind pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Isidor învăţase multă carte, luându-l ca pildă de viaţă şi lucrare pe Sfântul Ioan Gură de Aur. El era socotit de istoricii din vremea sa drept un filosof şi desăvârşit îndrumător în înţelepciunea vieţii şi a Sfintelor Scripturi. De tânăr a părăsit plăcerile acestei lumi, bogăţia şi strălucirea numelui, pe toate considerându-le ca fiind nefolositoare şi s-a dus într-o mănăstire din părţile Pelusiei, unde s-a făcut monah. 

În mănăstire s-a nevoit mult, rugându-se ziua şi noaptea, înfrânându-şi trupul, încât a ajuns pildă pentru toţi monahii. Fiind hirotonit preot, petrecea o viaţă cu adevărat după cuvintele Sfintelor Evanghelii, povăţuindu-i nu numai pe cei din mănăstirea sa, ci şi pe cei care, iubitori de învăţătură fiind, veneau la dânsul. Pe mulţi păcătoşi i-a întors de la faptele cele rele, iar pe cei iubitori de învăţătură i-a întărit prin harul Duhului Sfânt care lucra în el. 

Din scrisorile sale se cunosc virtuţile cu care sfântul era împodobit. Fecioria, al cărei păzitor era cu deadinsul, o lăuda mai mult decât pe alte fapte bune, numind-o împărăteasă a virtuţilor. El însă nu defăima însoţirea cea legitimă prin Taina Sfântă a Cununiei, pentru că zicea în epistola sa către Antonie Scolasticul: „Se cuvine să-i asemănăm cu soarele pe cei ce păzesc fecioria, cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită şi cu stelele pe cei ce vieţuiesc în însoţire cinstită, urmând în aceasta Sfântului Pavel care zice: «Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor» (I Corinteni 15, 41)”. De la Sfântul Cuvios Isidor ne-au rămas peste 2.000 de scrisori ce ne aduc mărturie despre lucrarea plină de folos pe care a făcut-o fericitul în timpul vieţii sale pământeşti. Şi aşa, bine vieţuind şi plăcând lui Dumnezeu, la adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

4
DorohoiNews.ro, 04-02-2026

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro